Celebrul grup american de muzică gospel Virginia State Gospel Choral vine astăzi, în premieră, la Constanţa, pentru a susţine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS) un concert de muzică gospel de Crăciun, „Celebrate Christmas”. Evenimentul are loc de la ora 19.30, când cei 35 de artişti ai grupului, veniţi direct de la Vatican, vor prezenta un spectacol fascinant, care îmbină muzica, coregrafia şi alte elemente-surpriză pentru un moment special de sărbători şi o seară de neuitat.
Biletele se găsesc la sediul CCS, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, dar şi online, pe site-urile biletoo.ro, bilet.ro şi vandbilete.ro, la preţurile de 80, 100 şi 130 de lei. De asemenea, directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, a anunţat oferta specială „doi pe un bilet” la achiziţionarea tichetelor din orice categorie, în limita a 100 de locuri. Prezenţa grupului la Constanţa se datorează colaborării companiilor de spectacole MM Pro Art Enterprise şi SC Bravo Dance SRL, cu sprijinul Fashion TV România.
Printre cei 35 de artişti extrem de talentaţi şi apreciaţi se află şi J. David Bratton, autorul piesei „Every Praise“, care ocupă, de 15 săptămâni, locul 1 în topul American Billboard. „Am vizitat România doar în treacăt, în urmă cu doi ani, am auzit de castele şi fortăreţe pe care mi-ar plăcea să le vizitez. Prima dată am auzit de România atunci când Nadia Comăneci a luat medalia de aur la gimnastică. Aştept cu nerăbdare să vizitez această ţară minunată“, a declarat, recent, J. David Bratton. „Sper ca publicul românesc să fie încântat de muzica pe care o cântăm. Dorim să aducem bucurie celor cărora le plac muzica gospel şi cea a sărbătorilor de Crăciun”, a mai spus Bratton, care le promite constănţenilor un show de excepţie în această seară.