Celebrităţi high-tech şi-au exprimat susţinerea pentru Obama pe YouTube

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Celebrităţi high-tech şi-au exprimat susţinerea pentru Obama pe YouTube

Externe 22 Octombrie 2012 / 00:00 287 accesări

Lideri americani din sectorul tehnologiilor de vârf şi-au exprimat susţinerea faţă de candidatul democrat la alegerile prezidenţiale, Barack Obama, într-o serie de clipuri video pubicate, începând de vineri, de site-ul YouTube. Într-un clip video de două minute care laudă inovaţia, aproximativ zece lideri din domeniul high-tech, inclusiv fondatorii site-ului de anunţuri Craigslist, Craig Newmark şi al reţelei sociale LinkedIn, Reid Hoffman, aduc un elogiu politicii preşedintelui în exerciţiu. ”Îl susţin pe Obama pentru că am constatat personal cât de mult ţine la inovaţie şi cât de mult ţine să construiască viitorul către care aspirăm toţi”, a apreciat Hoffman. ”Preşedintele Obama înţelege care sunt condiţiile necesare în vederea stimulării inovaţiei în ţara noastră”, declară fondatorul Entelo, Jon Bischke. ”El crede că această ţară trebuie să avanseze şi că inovaţia este singurul mijloc spre acest scop”, afirmă Rusty Rueff, de la Fundaţia Grammy. Obama a primit, de asemenea, susţinerea directoarei generale a grupului Yahoo!, Marissa Mayer. În ceea ce îi priveşte pe republicani, Mitt Romney a primit susţinerea preşedintei-director general a grupului de vânzări online eBay, Meg Whitman şi a celui al reţelei de telecomunicaţii Cisco, John Chambers.

Un studiu realizat de Centrul pentru Cercetări Pew relevă că aproape doi americani din cinci utilizează reţelele sociale pentru a face politică. Tinerii sau cei angajaţi ideologic sunt şi mai numeroşi. Aproximativ 60% dintre americanii adulţi utilizează reţele sociale ca Facebook şi Twitter, iar două treimi dintre ei (39% dintre americanii adulţi) le utilizează pentru activităţi de ordin politic sau civic. Utilizatorii de reţele sociale care vorbesc în mod frecvent despre politică sau sunt marcaţi ideologic sunt cei mai susceptibili să se afle printre cei mai activi pe aceste reţele. Cei mai tineri, cu vârste între 18 şi 29 de ani, sunt totodată mai susceptibili decât cei mai mari ca ei să publice comentarii, la fel ca şi cei cu studii superioare.



12