Celebra cîntăreaţă canadiană este însărcinată cu cel de-al doilea ei copil, potrivit informaţiilor apărute recent în presa nord-americană. Celine Dion, în vîrstă de 41 de ani, are deja un băieţel în vîrstă de 8 ani, Rene-Charles, singurul ei copil cu soţul René Angelil, în vîrstă de 67 de ani. Presa nord-americană susţine că acest al doilea copil a fost conceput după ce cuplul a urmat un tratament pentru infertilitate. Celine Dion şi soţul ei au apelat la serviciile unei echipe de specialişti în probleme de fertilitate din New York, care au ajutat-o pe renumita cîntăreaţă să îşi îndeplinească visul de a deveni mamă pentru a doua oară. Celine Dion a mărturisit recent că îşi dorea un al doilea copil, după încheierea turneului ei mondial, Taking Chances. Ea a declarat în emisiunea găzduită de Oprah Winfrey: ”Vom mai face o încercare după încheierea turneului meu. Sper să rămîn gravidă din nou. Nu îmi fac prea multe speranţe. Cu toate acestea, am fost deja binecuvîntaţi. Am încercat şase ani pentru a-l avea pe Rene-Charles. Avem deja copilul nostru minune”.
Rene Angelil, fostul manager al cîntăreţei canadiene, mai are trei copii din două căsătorii anterioare. Celine Dion s-a născut pe 30 martie 1968, la Charlemagne, în sînul unei familii melomane cu 14 copii. Adolescenta cu o voce deosebită l-a întîlnit pe René Angelil la vîrsta de 12 ani, cînd i-a cîntat ”Ce n\'était qu\'un rêve”. Celine Dion a cucerit apoi, pe rînd, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În scurt timp, vocea sa a devenit cunoscută şi iubită în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră, Celine Dion a primit nenumărate premii muzicale şi a vîndut peste 200 de milioane de albume.