Deputatul independent Dan Mocănescu a semnalat vineri, într-o conferinţă de presă, că nişte investitori au achiţionat la Mihai Viteazu mai multe terenuri pentru construirea unor centrale eoliene în vederea producerii de energie şi utilizării ei la costuri mai mici. Potrivit lui Mocănescu, iniţial au fost cumpărate terenuri de pe raza comunei Mihai Viteazu, revendicate de alte două comune, însă s-a renunţat la acestea deoarece se aflau în litigiu. Pe data de 15 ianuarie 2008, investitorii vor semna contractul pentru construcţia centralelor eoliene, chiar dacă pe alte terenuri decît cele iniţiale. Un astfel de proiect este în plan de realizare şi la Topalu, însă, deocamdată, se află în faza de studiu al terenului pentru determinarea gradului de compatibilitate pentru construirea centralelor. „Într-o şedinţă de Consiliu Local Topalu a fost aprobat proiectul de hotărîre pentru construirea unei centrale eoliene. În luna octombrie au venit mai mulţi investitori pentru a lua mostre din teren şi au măsurat. Ei au declarat că vor trimite răspuns Primăriei Topalu dacă terenul este favorabil amenajării sau nu a centralelor”, a spus secretarul primăriei Topalu, Corniţa Toma. Şi la Saraiu s-a aprobat un proiect pentru construirea unor centrale eoliene, care se află tot în stadiul de măsurare a terenurilor şi de primire a aprobărilor.