Sistemul social din România mai are un drum lung de parcurs pentru a putea ajunge la nivelul celor din occident, mai ales în ceea ce priveşte integrarea persoanelor cu dizabilităţi în comunitate, în ciuda existenţei unui cadru legal. La începutul anului, Ministerul Muncii a propus prelungirea termenelor de finalizare a două programe naţionale privind serviciile sociale alternative şi restructurarea instituţiilor de tip vechi destinate persoanelor cu handicap, cu un buget total de 12,7 milioane de lei. Primul program, privind restructurarea instituţiilor de tip vechi, a fost prelungit până la sfârşitul acestui an, având un buget total de 7,4 milioane lei. „În judeţul Constanţa nu mai există instituţii de tip vechi. La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol lucrările de reabilitare şi restructurare pentru corpul B se vor finaliza în cursul acestui an, iar la corpurile A şi C, se vor finaliza la sfârşitul lui 2011, începutul lui 2012”, a declarat directorul adjunct din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Ştefan Tudose.
PIEDICI FINANCIARE. Dacă primul program de interes naţional este mai accesibil pentru direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţiei copilului din ţară, în cazul celui de-al doilea proiect, lucrurile se complică. Cel de-al doilea proiect are în vedere înfiinţarea de servicii sociale alternative de tip rezidenţial pentru persoanele adulte cu handicap şi a fost prelungit până la finalul lui 2012. „Ţinând seama că în cursul anului 2010 nu s-au derulat activităţi aferente acestui program, implicit nu a fost cheltuită suma de 4.322.000 lei alocată pentru anul 2010, se impune modificarea perioadei de derulare din doi în trei ani, în perioada 2010 - 2012 şi realocarea sumei rămase necheltuite”, se precizează în documentul înaintat de Ministerul Muncii. Pentru 2012, bugetul se ridică la un milion lei. Din păcate, şansele ca direcţiile de asistenţă socială să depună proiecte pentru atragerea acestor fonduri sunt mici, în condiţiile în care guvernanţii oferă bani numai pentru construirea serviciilor rezidenţiale de tip alternativ. Întreţinerea centrelor, asigurarea personalului, într-un cuvânt administrarea acestora, va reveni direcţiilor. Având în vedere faptul că majoritatea DGASPC-urilor sunt subfinanţate şi că posturile sunt îngheţate, acestea nu pot asigura nici personalul necesar funcţionării noilor servicii rezidenţiale, nici întreţinerea acestora. Prin urmare, înfiinţarea acestor centre este prevăzută numai pe hârtie. Din fericire, judeţul Constanţa se numără printre puţinele localităţi din ţară unde visul a devenit realitate, în prezent pe raza acestuia existând mai multe locuinţe protejate pentru persoanele adulte cu handicap.