Centrele de detenţie CIA în România, încă sub semnul întrebării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit unei rezoluţii a Parlamentului European

Centrele de detenţie CIA în România, încă sub semnul întrebării

Externe 20 Februarie 2009 / 00:00 549 accesări

PE a adoptat, joi, rezoluţia privind presupusele activităţi ale CIA legate de transportul şi detenţia ilegală a unor presupuşi terorişti pe teritoriul unor state europene, în urma unei dezbateri de la 3 februarie. După cum au demonstrat informaţii recent divulgate despre autorizaţiile acordate de unele guverne, în urma solicitărilor adresate de SUA cu privire la survolarea teritoriului acestora, precum şi informaţiile guvernamentale referitoare la închisorile secrete, mai multe state membre ale UE au fost implicate sau au cooperat în mod activ sau pasiv cu autorităţile SUA la transporturile CIA sau militare ilegale de prizonieri şi/sau detenţia acestora la Guantanamo şi în închisorile secrete a căror existenţă a fost recunoscută de fostul preşedinte american George W. Bush.

”Statelor UE le revine o parte specifică din răspunderea politică, morală şi juridică pentru transportarea şi detenţia prizonierilor la Guantanamo şi în alte centre de detenţie secrete”, se aminteşte în rezoluţia PE, adoptată cu 344 voturi pentru, 247 împotrivă şi 86 abţineri. ”PE condamnă faptul că statele membre nu au luat măsuri pentru a elucida toate aspectele programului de predări extraordinare şi pentru a pune în aplicare recomandările PE”. În acest sens se solicită statelor membre, Comisiei şi Consiliului să pună pe deplin în practică recomandările formulate de Parlament în raportul referitor la presupusa folosire a unor ţări europene de către CIA pentru transportarea şi deţinerea ilegală de prizonieri şi să contribuie la stabilirea adevărului, iniţiind anchete sau colaborînd cu organismele competente, dezvăluind şi furnizînd toate informaţiile relevante şi asigurînd controlul parlamentar eficient al acţiunilor desfăşurate de serviciile secrete. Europarlamentarii deplîng faptul că anumite guverne prevăd impunerea regimului secretului de stat cu privire la informaţiile relevante pentru cercetarea extrădărilor extraordinare. Printre evenimentele ce s-au succedat de la adoptarea raportului final al comisiei temporare PE, membrii PE amintesc deciziile sau declaraţiile unor oficiali sau informaţii de presă din Marea Britanie, Polonia şi Spania, prin care se confirmă faptul că state membre au fost implicate în predări extraordinare.

Chiar dacă europarlamentarii salută emiterea celor trei decrete de către preşedintele american, Barack Obama, privind închiderea centrului de detenţie din Guantanamo, persistă totuşi unele ambiguităţi în ceea ce priveşte menţinerea limitată a programelor de predări extraordinare şi a centrelor de detenţie secrete. Aceştia au încredere că se vor aduce clarificări privind închiderea şi interzicerea tuturor celorlalte centre de detenţie secrete, gestionate direct sau indirect de SUA pe teritoriul naţional sau în străinătate. ”Detenţia secretă constituie, în sine, o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului”, reamintesc membrii PE. Parlamentul European adoptase, la 14 februarie 2007, raportul final al comisiei temporare pentru presupusa utilizare de către CIA a statelor europene pentru transportul şi detenţia ilegală a prizonierilor (TDIP), în care se arată că ”cel puţin 1.245 de zboruri operate de CIA au utilizat spaţiul aerian european în perioada 2001-2005”. Europarlamentarii regretă faptul că ”unele ţări europene au închis ochii la unele zboruri operate de CIA care, în cîteva situaţii, au fost utilizate pentru deţinerea şi transportarea ilegală de prizonieri”. În ceea ce priveşte România, deputaţii europeni au concluzionat că ”nu a fost prezentată nicio dovadă definitivă care să contrazică vreuna din acuzaţiile privind funcţionarea unui centru secret de detenţie pe teritoriul român”.

Europarlamentarii PSD au votat preponderent pentru rezoluţia CIA, cei de la PD-L, împotrivă

Un număr de 12 europarlamentari români au votat, joi, pentru rezoluţia PE potrivit căreia mai multe state UE au fost implicate sau au cooperat activ sau pasiv cu SUA la transporturile CIA sau cele militare ilegale de prizonieri, în timp ce alţi 11 au votat împotrivă, iar unul s-a abţinut. Printre cei care au votat în favoarea rezoluţiei figurează din partea delegaţiei PNL: Daniel Dăianu, Adina Vălean şi Renate Weber. De la PSD au votat în favoarea rezoluţiei Alin Antochi, Victor Boştinaru, Corina Creţu, Gabriela Creţu, Viorica Dăncilă, Ioan Mircea Paşcu, Adrian Severin şi Adriana Ţicău. Eurodeputatul independent Laszlo Tokes, afiliat la Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, a votat de asemenea în favoarea rezoluţiei. Reprezentanţii PD-L şi UDMR - membri ai grupului PPE-DE - au votat în majoritate împotriva rezoluţiei. Printre cei care s-au pronunţat împotriva adoptării documentului figurează Nicodim Bulzesc, Călin Cătălin Chiriţă, Adrian Manole, Marian Jean Marinescu, Alexandru Nazare, Maria Petre, Nicolae Vlad Popa, Flaviu Călin Rus şi Theodor Stolojan - toţi reprezentanţi ai PD-L în PE. Cei doi reprezentanţi UDMR, Sogor Csaba şi Iuliu Winkler, au votat de asemenea împotriva rezoluţiei. Singurul eurodeputat român care s-a abţinut de la vot a fost Sebastian Bodu.

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, joi, că rezoluţia PE privind presupusele activităţi ale CIA legate de transportul şi detenţia ilegală a unor presupuşi terorişti pe teritoriul unor state europene este nefondată şi nu are nicio relevanţă în plan juridic. “În opinia mea, este inadmisibil să ceri unui stat să demonstreze veridicitatea unor afirmaţii făcute de către orice persoană, într-un document, întrucît încalcă regulile dreptului internaţional”, a spus Norica Nicolai, fost preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă privind presupuse baze CIA în România. Vicepreşedintele PNL a subliniat că “este obligaţia juridică şi morală a celor care fac astfel de afirmaţii să le dovedească”. Nicolai a apreciat totodată că afirmaţiile raportorului pe acest caz, europarlamentarul italian Claudio Fava, sînt influenţate de situaţia din Italia şi au menirea de a continua decredibilizarea României.



12