Centrele mobile de donare, funcţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Centrele mobile de donare, funcţionale

Sănătate 15 Iunie 2010 / 00:00 398 accesări

Primele două centre mobile de donare de sânge dintre cele cinci achiziţionate în 2009 de Ministerul Sănătăţii (MS) au fost puse în funcţiune, ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. Unul dintre centre a fost amplasat în Piaţa Romană, unde ieri dimineaţă, în prima oră de la deschidere, opt bucureşteni s-au oferit să doneze sânge. Al doilea centru a fost deschis la Iaşi. “În 19 aprilie vă prezentam cele cinci centre mobile de donare de sânge pe care Ministerul Sănătăţii le-a achiziţionat anul trecut, iar astăzi utilizăm deja, în Bucureşti şi Iaşi, două dintre acestea. Autocarele sunt destinate donării de sânge în zonele urbane şi rurale, astfel încât cei care doresc să doneze sânge să evite deplasarea dificilă şi consumatoare de timp la centrele fixe de donare din oraşele capitală de judeţ sau din Bucureşti”, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke. Utilizarea autocarelor va fi monitorizată cu atenţie pentru îmbunătăţirea activităţii în mod continuu şi obţinerii rezultatului optim de la fiecare centru mobil de recoltare de sânge. Maşinile vor putea fi folosite şi în afara locurilor publice, astfel se vor putea deplasa şi la instituţii sau firme pentru a recolta sânge. MS a achiziţionat anul trecut cinci centre mobile de donare de sânge în cadrul unui proiect care are ca scop să dea posibilitatea populaţiei să utilizeze şi alte forme de a dona sânge în afară de centrele fixe, astfel încât să crească numărul donatorilor.



12