Fiecare unitate de învăţămînt, preprimară, gimnazială, preuniversitară sau universitară are nevoie - pentru a putea oferi învăţăceilor cele mai bune condiţii de consiliere - de un Centru de Informare, Orientare şi Consiliere Profesională. Mai mult, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis anul trecut un ordin conform căruia necesitatea acestui Centru se impune prin însăşi existenţa şi funcţionarea oricărei unităţi de învăţămînt. Acest organism devine cu atît mai necesar atunci cînd este vorba de universităţi. În România, marea majoritate a universităţilor - fie ele de stat, fie particulare - nu oferă şi consiliere în privinţa problemelor personale ale studenţilor, activitatea Centrului reducîndu-se adesea la cîteva întîlniri pe teme de orientare profesională. Şedinţele de orientare profesională sînt şi ele organizate sub forma unor mese rotunde şi nicidecum sub forma unor discuţii individuale în care fiecare (viitor) student să poată dezvolta o relaţie evolutivă pe acest subiect, atît de spinos, al profesiei de viitor.

La Universitatea „Ovidius” din Constanţa funcţionează unul dintre cele mai vechi centre de consiliere din ţară. „Noi avem un întreg colectiv pregătit pe consiliere şi informare. Acum aprox. 12 ani, în această instituţie de învăţămînt superior a fost înfiinţat Centrul pentru Relaţia cu Statele Unite pentru burse de tip Fullbright. Acum aprox. patru ani, titulatura centrului a fost schimbată, acesta devenind Centrul pentru Informare, Orientare şi Consiliere Profesională. Existenţa unui astfel de centru într-o unitate de învăţămînt superior este una dintre condiţiile pe care Ministerul Educaţiei o reclamă de mult timp”, ne-a declarat prof. univ. dr. Victor Ciupină, rectorul Universităţii „Ovidius”. Într-adevăr, prin OM 3235/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţă se explică foarte clar faptul că universităţile trebuie să-şi organizeze propriile centre de consiliere „pentru a-i sprijini pe studenţi să ia decizii adecvate în structurarea propriei traiectorii de formare”. La ora actuală, în România, există universităţi care nu au auzit de aşa ceva şi instituţii de învăţămînt care funcţionează cu oameni foarte puţini. Cel mai elocvent exemplu este Universitatea Bucureşti, care are 30.000 de studenţi şi doar cinci angajaţi la Centrul de Informare, Orientare şi Consiliere Profesională. La Universitatea „Al. I. Cuza”, instituţie cu peste 18.000 de studenţi, situaţia este similară şi cu mult mai gravă, aici existînd doar doi consilieri angajaţi.