Centru de Internet pentru Public

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Medgidia

Centru de Internet pentru Public

Administrație 21 Octombrie 2010 / 00:00 518 accesări

Viceprimarul Medgidiei, Sorin Ţuţuianu, a inaugurat, ieri, la filiala nord a Bibliotecii municipale, Centrul de Internet pentru Public din cadrul programului Biblionet. Sorin Ţuţuianu a declarat că noul serviciu este cu acces gratuit pentru public. „Mă bucur că programul de internet gratuit a ajuns şi în partea de nord a oraşului, pentru că aici este o zonă cu populaţie numeroasă şi sunt convins că mulţi oameni vor beneficia de serviciile Biblionet, fie pentru a căuta diverse lucruri folositoare pe site-uri, fie pentru a comunica cu copiii sau cunoştinţe din străinătate, fie pentru a învăţa noi lucruri”, a spus viceprimarul Sorin Ţuţuianu. La sediul din zona nord al Bibliotecii Municipale au fost aduse, prin intermediul programului, patru calculatoare cu internet pentru public, spre a facilita accesul gratuit la informaţie al românilor care nu beneficiază de internet sau nu ştiu să utilizeze foarte bine internetul. Prin cursurile de formare şi prin tehnologia furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure servicii în comunităţile locale sub forma unui parteneriat între autorităţile locale, Fundaţia IREX, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile din ţară. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, Biblionet se va concentra pe patru componente principale ale programului: facilitarea accesului public la informaţie, pregătirea bibliotecarilor din bibliotecile publice, promovarea valorii bibliotecilor pentru comunităţi, asigurarea sprijinului guvernamental.

Taguri articol


12