Centru de zi pentru copii din familii defavorizate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Grădina. Proiect în lucru

Centru de zi pentru copii din familii defavorizate

Administrație 10 Aprilie 2013 / 00:00 739 accesări

PROIECT Proiectele finanţate din fonduri europene rămân ultima speranţă pentru modernizarea administraţiilor locale. În această idee, Primăria comunei Grădina a depus la Guvern mai multe proiecte pentru dezvoltarea comunei, unul dintre acestea vizând înfiinţarea unui Centru de Zi pentru copiii care provin din familii defavorizate. Primarul Gabriela Iacobici a declarat că de acest centru vor beneficia aproximativ 25 copii, din care opt sunt abandonaţi. „Proiectul, care a fost depus prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007- 2013, trenează încă din 2010. Cum Guvernele PDL nu l-au luat în seamă până acum, avem promisiuni că acesta va fi aprobat anul acesta”, a spus Gabriela Iacobici. Ea adăugat că valoarea proiectului este de 400.000 de lei, la care se adaugă şi TVA-ul, în care intră toate dotările pentru echiparea centrului, precum şi pentru plata salariilor viitorilor angajaţi. „Primăria deţine o Casă a Agronomului în Grădina, pe care putem să o reabilităm şi să o echipăm corespunzător pentru funcţionarea unui centru pentru copii. Avem noroc cu această clădire, pentru că altfel nu am fi putut iniţia o astfel de investiţie. Trebuie să ne încadrăm în suma de 400.000 de lei”, a mai declarat Iacobici.

GRĂDINIŢĂ În altă ordine de idei, conducerea Primăriei din Grădina le oferă veşti bune şi preşcolarilor. Primarul Gabriela Iacobici spune că a purtat deja discuţii cu oamenii cu posibilităţi financiare din comună şi, împreună, vor elabora un proiect pentru construirea unei grădiniţe noi în localitate. „Noi avem unitate de învăţământ pentru preşcolarii din Grădina, însă ea funcţionează în clădirea şcolii. Cei 50 de preşcolari învaţă în două încăperi amenajate, însă au nevoie de mai mult spaţiu pentru toate activităţile organizate de educatori. De aceea, vom construi o clădire în care vor învăţa doar preşcolarii, iar şcoala se va putea folosi de cele două încăperi care vor fi eliberate”, a declarat primarul. Deja există pe hârtie un plan pentru construirea acestei grădiniţe. Asemeni în cazul altor investiţii, banii pentru ridicarea grădiniţei vor proveni din sponsorizări.

Taguri articol


12