Centru Naţional de Informare Turistică la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Printr-un proiect CJC

Centru Naţional de Informare Turistică la Constanţa

Administrație 18 Mai 2009 / 00:00 843 accesări

Promovarea turismului este unul dintre obiectivele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), motiv pentru care foarte multe dintre proiectele cu finanţare europeană întocmite la Constanţa se referă la această ramură. Reabilitarea Cetăţii Histria, reabilitarea infrastructurii rutiere, promovarea unor proiecte pentru amenajarea unor porturi turistice la Dunăre, editarea de broşuri cu informaţii despre judeţ, participarea la tîrgurile de turism sînt doar cîteva din acţiunile derulate de CJC din 2004 şi pînă în prezent. În 2008 a fosta lansată axa 5 a Programului Operaţional Regional „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“. Judeţul Constanţa a fost selecţionat pentru a beneficia de finanţare europeană nerambursabilă pentru construirea unui Centru Naţional de Informare Turistică, singurul solicitant eligibil pentru acest proiect fiind CJC, care, pînă în luna octombrie a acestui an, trebuie să depună cererea de finanţare. Directorul Direcţiei Comerţ, Turism şi Servicii Publice din cadrul CJC, Aurelian Arghir, a declarat că valoarea acestui proiect este cuprinsă între 170.000 şi 1,7 milioane lei. „În cadrul acestui proiect se vor finanţa mai multe activităţi cum ar fi construirea, modernizarea, consolidarea sau extinderea clădirilor în care va funcţiona acest centru. De asemenea, poate fi finanţată achiziţionarea de echipamente si software pentru dotarea acestor centre. Tot în cadrul acestui proiect poate fi finanţată crearea bazei de date turistice necesare unui astfel de centru“, a afirmat Aurelian Arghir. Aceste centre trebuie să fie situate în centrul localităţilor, pe străzi cu circulaţie intensă. Arghir a mai spus că, în urma unor discuţii cu Primăria Constanţa, a obţinut un teren de 200 metri pătraţi în zona centrului istoric, lîngă edificiul roman cu Mozaic. „Faptul că judeţul Constanţa a fost selectat în cadrul acestui amplu program ne face să devenim un pol al turismului românesc. Acum sîntem pregătiţi cu toată documentaţia pentru a obţine finanţarea nerambursabilă“, a mai spus Arghir.



12