Centrul de Scafandri, vizitat de sute de copii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Centrul de Scafandri, vizitat de sute de copii

Justiție 05 Aprilie 2013 / 00:00 637 accesări

„Am văzut jucăriile scafandrilor şi dormitorul lor. Mi-a plăcut foarte mult aici. Ne-am jucat şi cu căţelul care înoată“, a spus Eliza Maria, de 4 ani, de la Grădiniţa nr. 29 din Constanţa. „Mie mi-au plăcut foarte mult costumele lor. Am mai văzut armele şi cum ajung sub apă scafandrii. Am intrat şi în camera în care se pregătesc ei“, a spus Adreea, de cinci ani. Aceastea au fost impresiile unora dintre cei câţiva zeci de copii care au vizitat, ieri dimineaţă, Centrul de Scafandri Constanţa, şi au avut ocazia să vadă tehnica din dotatea scafandrilor Forţelor Navale Române. Tot ieri, unitatea a fost vizitată şi de alte câteva sute de elevi şi liceeni care au putut să vadă condiţiile în care se pregătesc scafandrii şi echipamentele pe care aceştia le folosesc pentru a îndeplini o misiune. Activităţile desfăşurate ieri, sunt incluse în Programul Naţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun“, derulat de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Până joi, unităţile din cadrul Forţelor Navale au fost vizitate de peste 2.000 de elevi constănţeni. Reprezentanţii Statul Major al Forţelor Navale spun că elevii au avut ocazia să cunoască simbolul tradiţiilor marinăreşti, Nava Şcoală „Mircea“, locul unde, de peste 70 de ani, se călesc caracterele şi se formează coeziunea marinarilor, să viziteze Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, precum şi cele mai mari nave de război ale României, fregatele „Regele Ferdinand“, „Regina Maria“ şi „Mărăşeşti“.

Taguri articol


12