Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) din Constanţa rămîne fără bani pentru plata utilităţilor. Conducerea unităţii sanitare a anunţat că se confruntă cu grave probleme financiare şi că, de luna viitoare, nu vor mai fi bani pentru plata utilităţilor. „Am făcut demersurile necesare, atît pe plan local, cît şi naţional. Pînă la un răspuns al autorităţilor, am făcut economii atît cît am putut. Am reziliat contractele cu firmele care asigurau service-ul frigiderelor din laboratoare sau am reziliat contractele cu firmele care se ocupau cu întreţinerea aparatelor IT”, a declarat directorul executiv al CRTS Constanţa, dr. Alina Dobrotă. Directorul a menţionat, de asemenea, că la capitolul dezinfecţie nu s-a primit niciun leu, eforturile financiare fiind din nou mari. Chiar şi aşa, s-a reuşit ca, din veniturile proprii, să se igienizeze două laboratoare, urmînd ca în următoarea perioadă să se treacă şi la igienizarea altor încăperi. Tot din cauza banilor insuficienţi, personalul angajat a rămas fără unele sporuri. „Oamenii au avut o atitudine exemplară, nu au comentat aşa cum s-a întîmplat la unele centre din ţară. Este destul de dificil, însă se speră ca lucrurile să se remedieze într-un timp scurt”, a mai spus dr. Dobrotă.
Se lucrează cu 20% din normativ
Reamitim că CRTS îşi desfăşoară activitatea şi în continuare cu un deficit de personal, singurul medic din unitate fiind chiar directorul unităţii, dar şi cu alţi 13 asistenţi medicali (patru de asistenţi de laborator şi nouă de medicină generală). Şi asta chiar dacă necesarul este de cel puţin 60 de salariaţi, în prezent lucrîndu-se cu 20% din normativ. „Am făcut tot ce am putut pentru a ne putea primi lefurile. În ultimele două luni am fost nevoiţi să restrîngem activitatea din cauza deficitului de personal. Mai exact am renunţat la colecta de sînge din teritoriu”, a mai explicat dr. Dobrotă.
Se reuşeşte onorarea comenzilor spitalelor
Chiar şi aşa, unitatea sanitară reuşeşte onorarea comenzilor către spitale. În fiecare zi, la CRTS Constanţa sînt acceptaţi la donare 30 - 40 de donatori, din 45 de persoane prezente. „Se observă o scădere a numărului de donatori, însă nu ne putem plînge pentru că se acoperă toate grupele de sînge. Este o scădere de circa 10 - 15 donatori pe zi”, a mai precizat directorul.