Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” a reprezentat tradițiile și arta din Dobrogea la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare, care s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 14-18 august. Instituția de la mare s-a înscris la secțiunile arte muzicale, arte coregrafice, arte plastice și arte culinare, atât cu expoziții de obiecte tradiționale, cât și cu demonstrații în cadrul unor ateliere de creație.
Artiștii populari care au participat din partea Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” au reprezentat cu succes artele tradiționale specifice Dobrogei. Alături de valorile tradiționale românești au fost reprezentate și comunități etnice care trăiesc de sute de ani în ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră, alături de populaţia majoritară. Centrul „Teodor T. Burada” a participat la Sibiu alături de ansamblul Româncuța al comunei Cumpăna, grupul Mușata Armână, al comunei Mihail Kogălniceanu, și ansamblul Karasu, al filialei Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, precum și cu solista Ștefania Șirin Narenji și solistul instrumentist Dănilă Gligă.
De asemenea, la eveniment a participat și ansamblul Cucii din comuna Lipnița, alături de meșteri populari și gospodine din Cumpăna și Mihail Kogălniceanu, care au preparat la fața locului bucate tradiționale dobrogene, precum borșul de pește, plăcinta dobrogeană, șuberek și multe altele.
Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare a fost organizat de Complexul Naţional Muzeal „ASTRA” şi Consiliul Judeţean Sibiu. Din delegația oficială de la Constanța au făcut parte directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, Doina Voivozeanu, și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.