Cenuşa vulcanică a înjumătăţit lista invitaţilor goEast

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cenuşa vulcanică a înjumătăţit lista invitaţilor goEast

Cultură 24 Aprilie 2010 / 00:00 346 accesări

Oraşul Wiesbaden a cultivat în mod tradiţional legăturile cu Estul Europei, iar goEast - Festivalul Cinematografiilor din Centrul şi Estul Europei aduce, în fiecare an, un aer de prospeţime. Festivalul intensfică dialogul şi schimburile culturale între Germania şi estul Europei şi importanţa acestui eveniment cultural are conotaţii ce depăşesc spectrul industriei cinematografice. Cinefilii găsesc inspiraţie în opera artiştilor est-europeni, iar această parte a lumii nu apare descrisă numai ca sursă de indivizi-problemă sau generatoare de forţă aptă de muncă care ocupă locurile de muncă ale occidentalilor.

Festivalul găseşte sprijin în toate structurile landului Hessa şi se bucură de interesul locuitorilor din Wiesbaden, un oraş menţionat pentru prima dată de Pliniu cel Bătrân în „Historia Naturalis\". Pe atunci, aşezarea era faimoasă pentru izvoarele sale în care erau aduşi să se scalde chiar şi cei mai valoroşi cai ai oamenilor de stat romani şi ca sursă a unui mineral folosit pentru a înroşi părul, o tendinţă la modă în rândul femeilor latine. Oraşul mai apare sub denumirea Mattiacum în „Geographia\" lui Ptolemeu, ca aşezare fortificată în prima linie a frontului roman care trebuia să ţină piept triburilor germanice.

O altă tradiţie a oraşului este găzduirea unor oaspeţi celebri. Devenită, în timp, una dintre primele staţiuni recunoscute oficial, Wiesbaden a oferit liniştea şi odihna necesare unor minţi sclipitoare care au creat, uneori, opere sau librete celebre, inspirate de atmosfera relaxantă a oraşului. În secolul al XIX-lea, printre aceşti oasepţi celebri s-au numărat Johann Wolfgang von Goethe şi Johannes Brahms, iar acesta din urmă a compus, la Wiesbaden, în vara anului 1883, Simfonia No. 3 (Op. 90). Scriitorul Feodor Dostoievski, care suferea de mania jocurilor de noroc, şi-ar fi pierdut întreaga avere în casino-ul oraşului, Spielbank, în 1865. Această experienţă i-a inspirat, în 1866, nuvela „Jucătorul\", a cărei acţiune se desfăşoară în oraşul imaginar Roulettenburg. Mai spre zilele noastre, Wiesbaden a fost vizitat de preşedintele John F. Kennedy, în 1963. Cum oraşul se află în sectorul american, după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, la Wiesbaden se află una din bazele militare ale Pentagonului de pe Bătrânul Continent, ceea a suscitat şi vizita preşedintelui Jimmy Carter, în iulie 1978. Acesta a revenit la Wiesbaden trei ani mai târziu, pentru a-i vizita pe ostaticii americani eliberaţi din Iran după 444 de zile. Autorităţile landului Hessa susţin lupta pentru independenţă şi pentru drepturile omului, iar în 2003, Dalai Lama a făcut o vizită oficială, fiind primit de premierul landului de la acea dată, Roland Koch. Oaspeţi şi mai populari au ajuns la Wiesbaden, în timpul Festivalului Muzicii Rheingau, susţinând concerte memorabile Elton John şi Rod Stewart, Eric Clapton, R.E.M., Sting, Bryan Adams, Simply Red, José Carreras sau Luciano Pavarotti.

Anul acesta, norul de cenuşă vulcanică aproape a înjumătăţit lista invitaţilor celei de-a zecea ediţii a festivalului goEast. Cinematografia românească va fi, totuşi, reprezentată de regizorii Andrei Dăscălescu, Călin Netzer şi Bogdan Crăciun şi de producătoarea Irina Săulescu. Festivalul dă o şansă şi viitorilor cineaşti, printr-un program dedicat studenţilor, de altfel cei mai numeroşi dintre invitaţi. Fundaţia Robert Bosch oferă burse în valoare totală de 210.000 de euro, pentru proiecte realizate în regim de co-producţie, distribuite la categoriile documentar, animaţie şi scurtmetraj de ficţiune.

Taguri articol


12