Cenuşăreasa din PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Cenuşăreasa din PNL

Politică 20 Mai 2010 / 00:00 568 accesări

Revin la tema editorialului de ieri - alegerile pentru şefia PNL Constanţa. Evident, nu puteam să trec peste prestaţia tumultoasă a lui Dănuţ Culeţu… Mai ales că domnia sa se şi vede ales în unanimitate în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale! De când a revenit în PNL, în ciuda faptului că actualii lideri au strâmbat din nas, a reuşit, prin simpla sa prezenţă, să tulbure apele în partid. Cert este că unii se tem de fostul prefect, pentru că nu au izbutit să afle cine sunt susţinătorii săi. De altfel, pe această temă, cu trimiteri la centru, s-au făcut diverse comentarii tăioase, vehiculându-se diverse nume. Cunoaştem procedeul. De regulă, atunci când se ţes legende despre un anumit personaj, se spune că este omul lui cutare sau al lui cutare de la Bucureşti. Exact ca în PDL. Sunt şi persoane care îşi atribuie, cu de la sine putere, înflorind realitatea, relaţii sau intrări sus-puse, reuşind să-i ducă de nas pe fraieri. Dănuţ Culeţu nu face parte din această categorie, dar, în schimb, ştie să speculeze situaţiile limită sau lacrimogene. Ca şi Băsescu. Cei care s-au opus, într-o manieră mai mult decât gălăgioasă, revenirii sale în partid, după încheierea mandatului de prefect al judeţului Constanţa, au greşit decisiv. Reacţionând cu vehemenţă, fără a avea argumente statutare, nu au făcut altceva decât să-i dea apă la moară! Acesta, foarte bine instruit politic, a ştiut când să ţipe ca din gură de şarpe! Episodul cu pricina a dat naştere, la vremea respectivă, la numeroase reacţii în favoarea sa, ştiut fiind faptul că populaţia liberală, chiar dacă este formată numai din activişti, ţine întotdeauna cu cel oropsit. Degeaba s-a spus că dânsul nu s-a implicat în viaţa şi activitatea partidului, manifestând o oarecare răceală în perioada cât a condus Prefectura! De înţeles, într-un fel, pentru că, dacă stau bine şi mă gândesc, era apolitic! Şi, pe urmă, care-i problema? Alţii stau de o veşnicie în partid şi freacă menta de pomană! Tărăboiul iscat l-a propulsat pe Dănuţ Culeţu în poziţia avansată de dizident al istoriei moderne a PNL Constanţa. În această conjunctură, a devenit magnetul care i-a atras pe toţi răzvrătiţii şi nemulţumiţii din partid, mai ales că domnia sa nu a dat niciun semn cum că ar fi gata să colaboreze cu gruparea lui Haşotti et. comp. Ba, dimpotrivă, în câteva rânduri, a cerut celor care au pupat în fulgi aripa Tăriceanu să se ceară, ca la fotbal, afară! Revenirea în partid a coincis cu atacul dur lansat împotriva conducerii judeţene de către nucleul condus de Chiriţă, fostul primar al Hârşovei. Dănuţ Culeţu se dovedeşte a fi un adevărat artist al poporului în rolul de victimă. O bună bucată de vreme, a încercat să-şi facă imagine pe seama disputelor sale cu administraţia locală pesedistă. Ca prefect, s-a străduit să pună beţe în roate şefilor Primăriei şi Consiliului Judeţean Constanţa, principalii săi inamici. Când a fost luat la întrebări, a dat de înţeles că este asuprit de PSD! Ieşit basma curată din toate clinciurile, a închis gura tuturor criticilor săi. Acum, pândeşte momentul favorabil pentru a prelua preşedinţia filialei municipale Constanţa. Cei care încearcă să-l marginalizeze, tratându-l ca pe Cenuşăreasa din PNL, nu fac decât să-i sufle în pânze! Dănuţ Culeţu este liderul politicienilor care se trezesc foarte repede din pumni. În perspectiva alegerilor de partid, el reprezintă barometrul stării de spirit din PNL Constanţa. Dacă o să câştige alegerile la municipiu, atunci, nu este exclus să se producă modificări şi în structura conducerii judeţene…



12