Oficialităţile din Pakistan au cerut operatorilor de telefonie mobilă să blocheze toate acele mesaje care conţin înjurături sau cuvinte cu tentă sexuală. În acest sens, Autoritatea Pakistaneză de Telecomunicaţii (PTA) a emis o listă a cuvintelor strict interzise în mesajele de tip SMS. Pe lista neagră a autorităţilor se regăsesc o sumedenie de cuvinte obscene dar şi cuvinte care denumesc părţi anatomice ale corpului. Pe lângă obscenităţile din limba engleză, care totalizează 1.109 cuvinte, pe listă apar şi 586 termeni din Urdu, limba naţională a Pakistanului. Purtătorul de cuvânt al PTA, Mohammad Younis, a declarat că lista cuvintelor interzise a fost elaborată împreună cu părţile interesate şi că nu are drept scop limitarea libertăţii de exprimare, ci încearcă restricţionarea atacurilor la persoană. Mai mult, acesta a declarat că lista este departe de a fi încheiată. Cel mai probabil, lista va fi reactualizată în funcţie de imaginaţia utilizatorilor cenzuraţi.