La 29 de ani, cei mai mulţi dintre noi sînt deja căsătoriţi şi se gîndesc chiar la un copil. Nu întotdeauna însă viaţa decurge aşa cum ai planificat. Asta a aflat pe pielea lui, Eugen Constantin Anghel, de 29 de ani. Bărbatul s-a născut în 1979, în Piatra Neamţ. Soarta nu i-a surîs nici în copilărie, Eugen fiind abandonat de părinţi şi crescînd într-un centru de plasament. „Cînd eram mic, am fost la „ambasadă”. Aşa îi spuneam noi la orfelinat. Nu-i cunosc pe părinţii mei, ştiu doar că tatăl meu a murit acum mai mult timp, iar mama am auzit că încă mai trăieşte, dar nu ştiu pe unde este”, îşi aminteşte Eugen despre primii ani din viaţa sa. După ce a împlinit 18 ani, tînărul a părăsit centrul de plasament şi a fost luat în armată, pentru a-şi satisface stagiul militar, obligatoriu la acea vreme. La vîrsta de 20 de ani a venit la Constanţa şi s-a angajat, cu ajutorul unor orfani, asemeni lui, la Şantierul Naval Constanţa (SNC). Patru ani mai tîrziu, a aflat că este bolnav. Pentru că se simţea foarte rău, a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. După mai multe analize, medicii i-au spus că suferă de ciroză hepatică cu virus B. Boala a apărut ca urmare a unei hepatite cronice de tip B netratate, care a degenerat. „Am stat internat două săptămîni la reanimare şi încă o săptămînă la Secţia de Gastroenterologie de la SCJU. După ce am fost externat, am fost şi la Spitalul „Fundeni”, pentru a mă trece pe lista de transplant pentru ficat. De atunci tot aştept. Din cauza bolii, nu am mai fost apt de muncă, motiv pentru care am intrat în concediu medical. În 2004, m-am întors în Piatra Neamţ pentru a face actele în vederea intrării la pensie pe caz de boală. Din cauza bolii, am ajuns la Spitalul din Piatra Neamţ cu hemoragie digestivă şi am rămas internat o săptămînă”, povesteşte tînărul. După ce a ieşit din spital, Eugen a revenit la Constanţa şi a decis să-şi facă mutaţie pentru a nu mai fi nevoit să se deplaseze pînă în Piatra Neamţ. Din 2004 şi pînă în prezent, viaţa lui Eugen a devenit, efectiv, o lungă vizită la SCJU. Ultima oară s-a internat în urmă cu aproximativ două săptămîni. Tot atunci, a scris şi o scrisoare pe care i-a trimis-o preşedintelui României, Traian Băsescu. În aceasta, tînărul cerea cu insistenţă să fie eutanasiat, afirmînd că nu mai suportă boala şi nici ideea că nu se poate face nimic pentru el. „Nu este vina doctorilor. Dimpotrivă, ei s-au purtat foarte bine cu mine şi au încercat să mă ajute, atît cît le-a stat în putinţă. Dar nu mai am pentru ce să trăiesc. Transplantul se lasă aşteptat, iar starea mea de sănătate se deteriorează pe zi ce trece. Nu mai suport boala şi suferinţele pe care aceasta mi le aduce”, a declarat Eugen. Potrivit purtătorului de cuvînt al SCJU, dr Florian Stoian: „Pacientul de 29 de ani, diagnosticat cu ciroză hepatică cu virus B, este în tratament. El a fost de mai multe ori internat la SCJU. De fiecare dată a ajuns cu hemoragie digestivă, ascită, edem”.

„Euthanasia”

Cuvîntul „eutanasia” provine din limba greacă („euthanasia”, „eu” - bine, „Thanatos” - moarte) şi se traduce prin „moarte frumoasă” sau „moarte uşoară”. Eutanasia este acţiunea prin care, într-un mod nedureros, se suprimă viaţa unei persoane a cărei suferinţă grea şi prelungită este considerată iremediabilă. Hotărîrea de a recurge la această metodă o poate lua bolnavul, rudele sau medicul bolnavului. „Deşi în cadrul congreselor medicale se vorbeşte despre dreptul unui pacient de a alege cum moare, nimeni nu se încumetă să pună în practică aceste discuţii. Fiecare medic a jurat, la începutul activităţii, că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a salva oameni şi, din acest motiv, este greu să-i ceri unui medic să pună capăt unei vieţi. În etica medicală nu este prevăzută o asemenea situaţie. Cu toate că pacientul şi-a exprimat dorinţa de a fi eutanasiat, noi nu-i vom putea respecta această dorinţă. Îl vom ajuta să facă faţă suferinţei, dar jurămîntul depus ne împiedică să facem rău”, a declarat directorul medical al SCJU, dr. Bogdan Cîmpineanu. Eutanasia a fost legiferată în 1906, în statul american Ohio. Mai tîrziu, a fost practicată şi în Germania, unde Hitler a ordonat să fie omorîţi nou-născuţii cu neajunsuri fizice, bolnavii incurabili şi invalizii. Prima ţară din lume unde eutanasia a fost legalizată este Olanda. Aici, în anul 1998, au fost înregistrate 2.565 de decese prin eutanasie. „Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), viaţa este un dar divin, pe care nimeni nu are dreptul să-l ia. Sinuciderea este un păcat capital, iar eutanasia, acţiune similară, este condamnată de BOR. Tînărul care a făcut respectiva cerere, fie este într-o stare morală foarte proastă şi atunci are nevoie de ajutor pentru a-şi reveni, fie cineva se foloseşte de suferinţa lui pentru a aduce pe tapet problema legalizării eutanasiei”, a declarat purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Eugen Tănăsescu. Potrivit psihologului Cristina Raluca Dincu, Eugen Anghel suferă de depresie, în acest caz fiind nevoie de intervenţia unui psiholog. „Acest bărbat şi-a pierdut dorinţa de a lupta, de a trăi. El a ajuns într-un punct în care are nevoie de ajutor. Este un caz dificil, şi ar fi indicată o intervenţie psihologică. Faptul că nu are familie şi că este singur, face ca depresia să se adîncească”, a afirmat psihologul Dincu. Oricît de mult şi-ar dori însă să fie lăsat să moară, Eugen Anghel va trebui să-şi trăiască drama pînă la capăt. Preşedintele Băsescu a declarat, ieri, referitor la scrisoarea primită de la Eugen, că eutanasia este interzisă de Codul penal din România. Şeful statului a afirmat că poate înţelege suferinţa prin care trece tînărul, dar că nu-i poate aproba cererea. El a adăugat că articolul 178 din Codul penal face din cel care asistă la eutanasiere un complice la sinucidere, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la trei la şapte ani. Preşedintele a adăugat că respectivul caz este o problemă medicală şi că sinuciderea nu este o soluţie, precizînd că viaţa este un dar de la Dumnezeu şi fiecare om trebuie să o trăiască cu momentele ei bune şi cele mai puţin bune.

Scrisoarea lui Eugen către preşedintele Traian Băsescu

Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu

Vă cer imperios să acceptaţi EUTANASIEREA mea. Sufăr de prea mult timp şi am depus nenumărate eforturi, eu şi prietenii mei pentru a fi ajutat dar, din păcate, nu mai suport această suferinţă inimaginabilă şi doresc să plec din această lume crudă şi nepăsătoare, care nu vede suferinţa la care sînt supus din anul 2003. Mi-au ajuns cei 18 ani de suferinţă la Centrul de Plasament, şi nu mai vreau o altă etapă de suferinţă din cauza acestor crude şi neiertătoare boli, Ciroză Hepatică Virală B Clasa Child C (Decompensată), Insuficienţă Hepatică Cronică, Ascită, Icter, Hipertensiune Portală, Hipersplenism Hematologic (Leuco-Trombopenie Severă), Infecţie Cronică Virală B, Varice Esofagiene, Hernie Ombilicală Ireductibilă, Hernie Inghinală.

Mai nou, m-am trezit că nu mai pot merge, nu mai reuşesc să mă deplasez nici măcar pînă la toaletă, prietenii îmi sînt aproape, mă ajută şi ei cu ce pot şi cît reuşesc, le văd în ochi suferinţa mea, ştiu că suferă alături de mine şi nu mai vreau asta, doresc ca ei să nu mai sufere din cauza mea.

De foarte multe ori m-am gîndit să-mi iau viaţa, ştiind că dacă continui să trăiesc, nimeni şi nimic nu mă va putea ajuta să-mi recapăt sănătatea şi zîmbetul de odinioară. Pensia mea pe caz de boală în sumă de 350 lei nu-mi ajunge nici măcar pentru cele mai ieftine medicamente. De cele mai multe ori, în spital, am fost ignorat. Mi-a ajuns cuţitul la os, nu mai rezist, pentru ce să mai trăiesc? De ce să chinui şi pe alţii din cauza mea? De ce să fiu o povară pentru acest pămînt rece? Unde se respectă printre noi, „oamenii”, una din poruncile lui Dumnezeu, şi anume: „Iubeşte-ţi aproapele aşa cum te iubeşti pe tine”.

Cer cu insistenţă să fiu EUTANASIAT. Nu ştiu şi nu cunosc dacă există vreo lege în România care să mă ajute să plec cît mai repede din această lume.