După ce, în urmă cu şase ani, Marius Robert Dincă debuta în universul literelor cu cartea de proză „Doar eu şi umbra mea”, câştigând simpatia publicului, tânărul mangaliot lansează „Cer fără stele”. Cel de-al doilea volum din cariera sa literară va fi prezentat, în această duminică, de la ora 17.00, la Clubul Artelor „Solteris”, găzduit de Cercul Militar Mangalia.
Despre lucrarea „Cer fără stele”, academicianul Mihai Cimpoi consideră că este „un roman cu caracter polemic, intuind comedia umană a vieţii româneşti caracteristică primului deceniu al secolului XXI”.
Cartea va fi prezentată de preşedinta Clubului „Solteris”, scriitoarea Emilia Dabu. La evenimentul editorial, tânărului îi vor fi alături: Ionel Dumitrescu, preotul Ioan Aurel Bolba, scriitoarea Dora Alina Romanescu, autoarea de carte Mihaela Burlacu, Ana Ardeleanu, Marcela Dabu, Giorgiana Ciocan, Iulia Mitu, Marius Ciocănel şi Andreea Romaniuc. Din programul serii face parte un recital de pian, susţinut de Adina Lozinschi, „dublat” de un moment muzical care îl va avea protagonist pe chitaristul George Şerban. O expoziţie de pictură, semnată de Nicolae Găgeanu, va da o culoare evenimentului editorial. De altfel, Nicolae Găgeanu este cel care şi-a pus amprenta creativă asupra coperţii volumului „Cer fără stele”.
Marius Robert Dincă publică numeroase articole în diverse reviste literare precum: „Tânărul scriitor”, „Visul”, „Eghophobia”. Talentul său este recunoscut prin premiile pe care le-a obţinut la diferite concursuri literare: Premiul Naţional de Debut, secţiunea Poezie, oferit de editura Lumen, 2009 şi Premiul al III-lea la Concursul Naţional de Literatură „Visul”, secţiunea Proză, 2009. Volumul de proză „Cer fără stele” va avea şi o continuare, „Stele fără cer”.