Tradiţia e tradiţie pentru femeile social-democrate. Nu există început de primăvară care să nu fie marcat cum se cuvine de reprezentantele Organizaţiei Judeţene Constanţa a Femeilor din PSD. Ele au făcut un tur de forţă, ieri, cu ocazia zilei de 1 Martie şi au adus un strop de fericire şi lumină în sufletele femeilor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Au oferit flori şi mărţişoare angajatelor şi pacientelor din secţiile de maternitate, pediatrie şi oncologie. La scurt timp, femeile din PSD au făcut un popas la Centrul de Bătrâni din comuna Poarta Albă, unde au oferit vârstnicelor internate aici, dar şi angajatelor care le îngrijesc, pe lângă tradiţionalele flori şi mărţişoare, şi un prânz cald. Tot ieri, reprezentantele PSD au ajuns şi la Centrul pentru Persoane Vârstnice Constanţa, în speranţa că le vor alina puţin chinurile bătrâneţii prin oferirea de flori, mărţişoare şi mici atenţii, dar nu în ultimul rând asigurându-le că vor fi mereu aproape de ele. „Prin aceste daruri am intenţionat să aducem în inimile vârstnicilor bucuria primăverii. Aşa ne-am ales să începem primăvara“, a declarat preşedintele femeilor social democrate din Constanţa, Mariana Gâju. (I.H.)