Peste două sute de persoane, mămici cu copii, tătici şi chiar bunici, au pichetat, ieri, sediul Ministerului Muncii, în semn de protest faţă de decizia privind reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Protestatarii au afişat mai multe bannere pe care se putea citi: „Cu borduri şi săli de sport vom creşte copiii în cort”, „Lăsaţi-ne 85% pentru o generaţie mai cultă”, „Copiii sunt viitorul ţării, copiii de azi contribuabilii de mâine”, „Puşca şi cureaua lată, ce pamperşi aveam odată”, şi „Respectaţi mamele, nu ne furaţi dreptul la alăptare”. O delegaţie a protestatarilor a intrat în sediul Ministerului pentru a depune o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Mihail Şeitan, premierului Emil Boc şi preşedintelui Traian Băsescu. În scrisoare, părinţii susţin că sunt profund dezamăgiţi de măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice referitoare la reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, a alocaţiilor pentru nou-născuţi, precum şi eliminarea trusoului pentru nou-născuţi. „Efectele directe ale acestor măsuri de austeritate se vor vedea în scăderea natalităţii în România, în următorii ani, creşterea numărului abandonului copiilor, dar şi al avorturilor în contextul crizei economice care afectează categoriile sociale vulnerabile”, se arată în scrisoarea protestatarilor. Semnatarii scrisorii spun că nu sunt dispuşi să accepte nicio variantă de compromis privind sumele de care copiii ar trebui să beneficieze ca urmare a impozitelor oprite din salariile mamelor şi care sunt stabilite prin acte normative. La protestul părinţilor şi al bebeluşilor a participat şi Lavinia Şandru, iniţiatorul proiectului de act normativ prin care s-a stabilit valoarea indemnizaţiei de creştere a copilului la 85% din veniturile înregistrate în ultimele 12 luni. Ea a declarat că măsura de diminuare a acestei indemnizaţii este incorectă şi nu aduce niciun beneficiu nimănui. Protestatarii au primit asigurări că nu se vor reduce alocaţiile de stat pentru copiii până în doi ani şi peste doi ani, respectiv, cele de 200 lei şi 42 de lei, însă indemnizaţiile sunt încă în pericol.