Instituţiile de învăţământ superior vor avea în anul universitar 2011-2012 aproape 3.452 de locuri pentru doctorat, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Fiecare dintre instituţiile de învăţământ superior cu studii doctorale va organiza în premieră, în această toamnă, concurs ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat, ieri, situaţia privind clasificarea universităţilor. Potrivit Legii Educaţiei, universităţile sunt clasificate în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică (sau universităţi de educaţie şi ...
Procesul de clasificare a universităţilor se apropie de final, potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. „Suntem în perioada de finalizare a procedurilor legale de clasificare a universităţilor. Nu va mai dura mult până ce rezultatul va fi făcut public. Este un demers complex, la care partenerul ...
De săptămâna viitoare încep înscrierile pentru a doua sesiune a examenului de medic specialist, medic dentist specialist şi farmacist specialist, care va avea loc pe 19 octombrie 2011, potrivit site-ului Ministerului Sănătăţii. Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi vor depune dosarele de ...
UNGARIA Copil român mort Un băiat român, în vârstă de 10 ani, a murit în spital, după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce culegea fructe de pădure în sudul Ungariei, a anunţat, ieri, un purtător de cuvânt al poliţiei. Băiatul a fost transportat de urgenţă la spital cu un elicopter, marţi ...
Doar 12 universităţi ar putea primi dreptul de a organiza doctorat, începând din anul academic 2011-2012, după clasificarea instituţiilor de învăţământ superior, potrivit unor surse oficiale. \"Este vorba despre cele mai performante universităţi. Doar acestea vor putea organiza doctorat. Numărul acestora ...
Sfârşitul programului navetelor spaţiale nu înseamnă şi sfârşitul NASA. Agenţia americană are un program foarte serios de explorare, dezvoltare tehnologică şi de cercetare ştiinţifică, care va dura cel puţin jumătate de secol de acum încolo, după cum susţine Charles Bolden, administratorul NASA ...
Deşi este abia în clasa a X-a, în cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) din Constanţa, elevul Mihai Radu Popescu are un curriculum vitae care l-ar impresiona chiar şi pe cel mai prestigios om de ştiinţă. Prin urmare, nu este de mirare că micul savant a fost desemnat, de ...
Echipe mixte de control din Ministerul Educaţiei vor verifica datele transmise de universităţi în vederea clasificării, întrucât o analiză a acestora lasă să se întrevadă raportarea unor date greşite, a declarat, sâmbătă, ministrul de resort Daniel Funeriu. „Am semnat un ordin de ministru prin ...
La propunerea Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, Senatul Universităţii Ovidius din Constanţa va acorda titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. ing. Radu Ioan Munteanu, Rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Ceremonia va avea loc vineri, 17 iunie 2011, începând cu ...
SCHIMBURI DE EXPERIENŢĂ Peste 1.500 de reprezentanţi ai companiilor de furnizare a apei din toată ţara, din majoritatea ţărilor membre ale UE, dar şi din SUA şi China, au fost prezenţi, ieri, la deschiderea celei de-a 13-a ediţii a Forumului Apei „Expo Apa 2011”. Palatul Parlamentului ...
Comisia juridică din Senat a adoptat, ieri, proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, însă a eliminat o serie de domenii de reglementare propuse de Executiv, o parte dintre acestea făcând obiectul legilor organice. Senatorii jurişti au eliminat, astfel, posibilitatea ...
Constanţa găzduieşte, începând de ieri, simpozionul internaţional cu tema „Regiuni, regionalizare şi regionalism în Europa”. Manifestarea este organizată de reţeaua de cercetare ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanţa ...
România continuă să fie în topul competiţiilor internaţionale dedicate elevilor, în ciuda haosului existent în prezent în sistemul de învăţământ. Mihai Radu Popescu, elev în clasa a X-a a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) din Constanţa a participat, în perioada 10-16 ...
Ministerul Educaţiei a anunţat, în 25 martie, că a lansat în dezbatere publică Metodologia de evaluare pentru clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii, însă aceasta a fost publicată de-abia ieri, 12 aprilie, pe site-ul instituţiei, unde apare, bizar, cu data de 21 martie ...
Manifestările cultural-artistice organizate, ieri, la Universitatea „Ovidius”, au culminat, seara, cu fondarea ateneului cultural „Dobrogeţia”, în prezenţa intelectualităţii tomitane şi nu numai, membrii fondatori ai forului superior, cum i-a numit iniţiatorul lăudabilului proiect ...