Cercetarea constănţeană, recunoscută internaţional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Medalie de argint

Cercetarea constănţeană, recunoscută internaţional

Social 09 Noiembrie 2012 / 00:00 1592 accesări

Într-o lume în care nonvaloarea a fost ridicată la rang de cinste, televiziunile transformând în vedetă orice persoană lipsită de demnitate şi dispusă să facă orice pentru audienţă, există şi excepţii. Este vorba de tinerii care nu frecventează şcoala doar pentru a avea unde să-şi etaleze ţinutele achiziţionate, ci de cei care învaţă pentru că ştiu că doar aşa vor putea să-şi construiască o carieră solidă, şi care nu se tem să muncească pentru a obţine ceea ce-şi doresc. Este vorba şi de profesori, doctori, oameni de ştiinţă etc. care îşi fac, zi de zi, meseria, în ciuda greutăţilor întâmpinate. Şi, mai devreme sau mai târziu, munca le este răsplătită. Printre cei care au cules roadele activităţii depuse în domeniul cercetării se numără şi un grup de cercetători constănţeni, al căror brevet de invenţie, intitulat „Biocompozit fertilizator ecologic şi procedeu de obţinere a acestuia”, a fost premiat la Salonul Internaţional Idei - Invenţii - Noi Produse - iENA 2012. Evenimentul, desfăşurat în localitatea Nurenberg, Germania, la începutul lunii, a reunit inventatori din 44 de ţări, care s-au prezentat cu 718 invenţii. În urma jurizării invenţiilor intrate în competiţie, juriul, format din 32 de personalităţi ştiinţifice, a acordat medalia de argint invenţiei cercetătorilor constănţeni (Bogdan-Ştefan Negreanu-Pîrjol (de la Facultatea de Farmacie a Universităţii „Ovidius” Constanţa ), Ticuţa Negreanu-Pîrjol, Aurelia Meghea, Maria Năstac, Gabriela Mihaela Paraschiv, Mihaela Mirela Bratu, Rodica Sîrbu, Florentina Nicoleta Roncea, Laura Adriana Bucur, Nicoleta Badea, Irina Meghea, Andreea Gabriela Baltă, Alina Karina Gheorghiu, Liao Zuliang, Pedersen Are). Invenţia cercetătorilor constănţeni urmăreşte realizarea unui biocompozit fertilizator ecologic pe bază de deşeuri naturale din biomasă marină (alge marine) şi nămol rezidual, care poate fi utilizat în ameliorarea, refacerea calităţii şi fertilizarea solurilor în agricultură, horticultură, silvicultură şi pentru prevenirea eroziunii solului. Promotorul invenţiei este organizaţia nonguvernamentală ECOM (Asociaţia pentru protejarea Omului şi mediului înconjurător pentru o dezvoltare durabilă în lume), în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea Politehnica Bucureşti şi NIVA Oslo, Norvegia (Institutul Norvegian pentru Studiul Apei).

De asemenea, în competiţia mondială „Invenţiile verzi”, desfăşurată în paralel, în care au intrat numai 77 de invenţii din cele 718 invenţii participante la salonul internaţional, juriul Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Inventatori a acordat Medalia de Glorie invenţiei constănţenilor, considerând că aceasta are o importantă valoare ecologică privind reutilizarea deşeurilor biologice şi conservarea naturii.

Taguri articol


12