După ce au distrus aproape tot ce mergea bine în România, guvernanţii au decis că a venit rândul cercetării să ajungă pe eşafod. La sfârşitul anului trecut, Guvernul Boc a adoptat o hotărâre potrivit căreia Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină (INCDM) „Grigore Antipa” Constanţa, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDDD) Tulcea şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (ICIM) Bucureşti au fost comasate, acestea transformându-se în Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Protecţia Mediului (INCDPM). „Cele trei institute au fost organizate ca subunităţi fără personalitate juridică în cadrul INCDPM. La scurt timp după comasare, au apărut probleme în activitatea instituţiilor preluate de la Tulcea şi de la Constanţa”, au declarat reprezentanţii Sindicatului Liber „Grigore Antipa” (SLGA). Potrivit acestora, problemele au fost cauzate de faptul că ICIM Bucureşti avea, la sfârşitul anului 2009, datorii la furnizori, salariaţi şi bugetul de stat în valoare de aproximativ 7.000.000 lei, datorii care, după comasare, au devenit şi ale celorlalte două institute, deşi acestea aveau înregistrat profit.
24 DE PROIECTE ÎN DERULARE. „Din cauza datoriile mari pe care le avea INCDPM, noi, ca subunitate, nu mai puteam atrage proiecte, prin urmare, nu mai puteam funcţiona. Aşa se face că s-a decis ca fiecare dintre cele trei subunităţi să-şi păstreze personalitatea juridică”, explică reprezentanţii SLGA. După reluarea personalităţii juridice, cercetătorii constănţeni şi-au reînceput activitatea. INCDM a continuat să participe la licitaţii, atrăgând numeroase proiecte, o parte dintre ele cofinanţate de Comisia Europeană (CE). În prezent, sunt în derulare aproximativ 24 de proiecte. Din păcate, această situaţie nu a durat foarte mult. În urmă cu doar câteva zile, mai exact pe 27 august, directorul general al INCDPM, Gyŏrgy Deák, a trimis o înştiinţare la institutele din Constanţa şi Tulcea potrivit căreia, începând cu 1 septembrie, programul de lucru a fost micşorat la 4 ore, măsură care face ca salariile angajaţilor să fie reduse cu 50%. „Această măsură este ilegală, pentru că ea nu a fost aprobată în Consiliul de Administraţie al INCDPM. De asemenea, nu s-a ţinut cont de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul fiecărui institut în parte. Am încercat să discutăm aceste aspecte cu directorul general, dar acesta a refuzat orice dialog cu sindicatele”, au precizat reprezentanţii SLGA.
DATORIILE ICIM ACOPERITE DIN BANII INCDM?. Pe lângă faptul că decizia este ilegală, aceasta este şi ilogică, în condiţiile în care INCDM înregistrează profit şi o reducere a salariilor nu are sens. „În afară de faptul că suntem coordonaţi de Ministerul Mediului, noi nu avem nimic în comun cu o instituţie bugetară. Salariile sunt plătite din fondurile proprii. Noi nu primim absolut niciun leu de la bugetul de stat. Chiar şi investiţiile făcute în cadrul institutului au fost din banii de proiecte”, au precizat, indignaţi, reprezentanţii angajaţilor. Dacă dispoziţia conducerii INCDPM va fi pusă în aplicare, „Grigore Antipa” riscă să piardă şi finanţările, pentru că, în aceste condiţii, cercetătorii nu vor mai reuşi să finalizeze proiectele, iar CE va retrage fondurile. Singura concluzie care poate fi trasă este că directorul Gyŏrgy Deák încearcă să acopere datoriile institutului din Bucureşti din profiturile înregistrate de celelalte două institute din subordine. Grav este faptul că această măsură va duce la falimentarea celor două instituţii, precum şi la ştirbirea reputaţiei câştigate cu greu de INCDM în Europa. Dacă situaţia nu se va rezolva pe cale amiabilă, sindicaliştii sunt decişi să acţioneze în instanţă conducerea INCDPM.