Cercetarea spaţială românească, prezentată în SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cercetarea spaţială românească, prezentată în SUA

Social 07 Ianuarie 2014 / 00:00 471 accesări

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, efectuează o vizită oficială în SUA, în cadrul căreia va prezenta activităţile derulate la nivel naţional în domeniul cercetării spaţiale, se arată într-un comunicat. Vizita oficială în SUA are loc în perioada 6-14 ianuarie, pe agenda deplasării fiind şi participarea la Forumul Internaţional pentru Explorare Spaţială (ISEF), care se va desfăşura la Washington, în cooperare cu Summitul Şefilor de Agenţii Spaţiale dedicat explorării spaţiale. Mandatul delegaţiei României îl constituie prezentarea activităţilor derulate la nivel naţional în domeniul cercetării spaţiale. „Urmare a participării la Consiliul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din 2012, România a fost cooptată în programele opţionale ESA de explorare spaţială şi va participa la Programul Mars Robotic Exploration Preparation (MREP), destinat pregătirii viitoarei contribuţii a Europei la explorarea internaţională a planetei Marte. De asemenea, România, ca stat membru ESA, va fi implicată şi în programul de explorare spaţială ExoMars, al cărui scop este identificarea formelor de viaţă trecute şi prezente pe planeta Marte", se arată în acelaşi comunicat.

Programul ministrului Costoiu include şi întrevederi bilaterale la Departamentul de Stat al SUA - Departamentul pentru Educaţie şi Cultură şi Departamentul de Energie, la Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA) şi la Fundaţia Naţională de Ştiinţe din Statele Unite (NSF), precum şi întâlniri cu membrii diasporei ştiinţifice româneşti din universităţile din zona Washington, respectiv Georgetown University, George Washington University şi Harvard University, pentru a promova principalele evoluţii ale învăţământului superior şi cercetării româneşti. De asemenea, oficialul român se va întâlni şi cu reprezentanţii Centrului Cultural Român din Portland (Oregon), cu care va discuta despre proiectul înfiinţării unei şcoli în limba română, oportunităţile de colaborare între diaspora românească şi România în domeniile învăţământului superior şi de cercetare, dar şi posibilitatea colaborării cercetătorilor românilor care activează în Statele Unite ale Americii cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu universităţile româneşti.



12