Cercetarea ştiinţifică pe minori sau persoanele lipsite de discernămînt a fost introdusă în noul Cod civil, care prevede că aceasta este justificată fie pentru salvarea vieţii minorului, fie pentru progresul medicinei. Articolul 71 din noul Cod civil stabileşte că “intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică asupra unui minor sau asupra unei persoane lipsite de discernămînt din cauza unui handicap, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv se pot efectua, în condiţiile legii, numai cu consimţămîntul reprezentantului, al ocrotitorului său legal sau, după caz, al mandatarului ori curatorului. “Refuzul minorului sau al persoanei lipsite de discernămînt împiedică efectuarea acestor operaţii”, se mai arată în articol. Această prevedere dă drept minorului sau unei persoane lipsite de discernămînt să ia o decizie în cazul efectuării acestor operaţii. Totodată, potrivit acestui articol, un minor sănătos, dacă are consimţămîntul ocrotitorului său legal, poate fi obiectul unei intervenţii în scop de cercetare ştiinţifică. O altă problemă se referă la faptul că legea nu precizează clar cine stabileşte dacă sînt îndeplinite condiţiile efectuării intervenţiei, respectiv beneficiul asupra sănătăţii, riscul acesteia sau contribuţia la dezvoltarea ştiinţei medicale. Apoi, articolul următor prevede că intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică pot fi efectuate numai dacă nu există o altă metodă cu efecte comparabile, dacă riscurile pentru persoana în cauză nu sînt disproporţionate în raport cu avantajele posibile ale cercetării şi dacă intervenţia este acceptabilă din punct de vedere ştiinţific şi al eticii medicale. De asemenea, articolul 73 stipulează că intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică asupra unui minor sau a unei persoane lipsite de discernămînt din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar se pot efectua numai dacă “rezultatele previzibile sînt de natură fie să aducă un beneficiu real şi direct sănătăţii sale, fie să contribuie în mod semnificativ şi cu un risc minim pentru persoana în cauză, la dezvoltarea ştiinţei medicale”. Aceste prevederi reglementează intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică, dar nu exclud posibilitatea de a face experimente pe minor sau pe cel lipsit de discernămînt în beneficiul ocrotitorului său legal. Articolul 70 reglementează, de asemenea, diferit, în sensul că dă posibilitatea copilului care a împlinit 14 ani să poată consimţi singur la efectuarea intervenţiilor în scop terapeutic. “Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani poate consimţi singur la efectuarea intervenţiilor în scop terapeutic. Cu toate acestea, este necesar şi consimţămîntul părinţilor sau, după caz, al ocrotitorului legal, precum şi autorizarea instanţei tutelare dacă intervenţia în scop terapeutic prezintă un risc serios pentru sănătatea minorului ori dacă aceasta ar putea avea efecte grave şi ireversibile”, se arată la punctul 2 din acest articol. Şi în acest caz, riscul operaţiei rămîne la latitudinea unei persoane neidentificate şi care poate fi aceeaşi cu cel care propune intervenţia, fără să fie specificat cine este autorizat să aprecieze gravitatea bolii. Pe de altă parte, aceste prevederi vin în contradicţie cu Legea transplantului, care interzice cu desăvîrşire prelevarea de organe sau ţesuturi de la minori sau persoane lipsite de discernămînt. Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, a declarat, ieri, că este interzisă cu desăvîrşire prelevarea de organe sau ţesuturi, cu excepţia celulelor stem hematopietice, de la minori în viaţă.