Cercetat penal la 10 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cercetat penal la 10 ani

Eveniment 14 Octombrie 2013 / 00:00 600 accesări

Poliţiştii din Mihail Kogălniceanu cercetează penal un copil de 10 ani din localitate, acuzat că a furat o sumă importantă de bani din casa unui prieten de joacă. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cosntanţa spun că, la sfârşitul săptămânii trecute, un apel la 112 anunţa că dintr-un imobil din Mihail Kogălniceanu au fost furaţi 1.500 de euro şi 1.500 de lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au aflat că autorul acestui furt ar fi un copil în vârstă de 10 ani, prietenul de joacă al fiului păgubitului. Băieţelul le-a declarat anchetatorilor că, în timp ce se juca împreună cu prietenul său, a ridicat capacul unei cutii şi a văzut mulţi bani în interior. Fără să mai stea pe gânduri, el a luat banii şi, spunând că trebuie să ajungă de urgenţă acasă, a plecat grăbit. Poliţiştii au reuşit să recupereze prejudiciul aproape în totalitate, 300 de lei fiind cheltuiţi de copil la o sală de jocuri electronice din localitate.



12