Răsturnare de situaţie în cazul unui viol petrecut pe 16 iulie în zona Pescărie din Constanţa. Poliţiştii constănţeni au primit raportul medicilor legişti care arată că adolescenta de 14 ani, care a reclamat că a fost abuzată sexual de un prieten, nu prezintă urme de viol. Oamenii legii i-au întocmit totuşi dosar penal lui Alin Moldoveanu pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu o minoră. Reamintim că, pe 21 iulie, mama unei adolescente în vîrstă de 14 ani, din oraşul Constanţa, a reclamat la Secţia 1 Poliţie că fiica ei ar fi fost violată de un tînăr. Fata a declarat în faţa oamenilor legii că, pe 16 iulie, a mers la plajă împreună cu Alin Moldoveanu, un prieten pe care îl cunoaştea de aproape trei săptămîni. Adolescenta a susţinut că, pe drumul de întoarcere, acesta ar fi dus-o la parterul unui bloc aflat în construcţie, în zona Pescărie, unde ar fi obligat-o să întreţină cu el raporturi sexuale, ameninţînd-o că, dacă strigă după ajutor, o ia la bătaie. În urma plîngerii înregistrate, poliţiştii au deschis o anchetă şi l-au adus pe suspect la sediul Secţiei 1, pentru audieri. Alin Moldoveanu a declarat că fata a fost de acord să întreţină raporturi sexuale cu el, fapt confirmat şi de examenul medical.