Cercetat pentru două furturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cercetat pentru două furturi

Eveniment 24 Ianuarie 2008 / 00:00 770 accesări

Un bărbat de 27 de ani, din Topraisar, este cercetat de oamenii legii după ce anul trecut a jefuit două case din localitate. Poliţiştii spun că Marian Savin a dat prima lovitură în luna octombrie a anului trecut, atunci cînd s-a strecurat în locuinţa unui bărbat din Topraisar şi a furat o combină muzicală. „Am fost acasă la consăteanul meu, ca să-l întreb dacă vine la muncă. El nu era acasă, aşa că am intrat în locuinţă şi am furat combina muzicală”, a povestit Marian Savin. Al doilea furt a avut loc în luna noiembrie. Ţinta hoţului a fost, de această dată, o casă nelocuită din Topraisar. „Am forţat uşa, am intrat şi am furat mai multe scule, butelia, o vază şi cîteva unelte electrice. Am fost nevoit să fac mai multe drumuri ca să car toate obiectele. Le-am dus acasă, unde locuiesc cu chirie, şi le-am ascuns în magazie”, a declarat bărbatul. Prejudiciul a fost estimat de oamenii legii la suma de 3.000 de lei. Marian Savin spune că a comis cele două furturi pentru a-şi putea întreţine familia: „Am soţie şi doi copii. Nu am reuşit să-mi găsesc un loc de muncă şi am fost nevoit să fur. Abia acum o săptămînă am reuşit să mă angajez ca muncitor necalificat în Mangalia”..Poliţiştii spun că bărbatul vînduse combina muzicală şi butelia, dar bunurile au fost recuperate de poliţişti şi urmează să fie predate proprietarilor. Marian Savin mai este cercetat de oamenii legii pentru cîteva furturi pe care le-ar fi comis pe raza localităţii Mereni. De altfel, bărbatul a fost condamnat în urmă cu mai mulţi ani la şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de furt calificat. El este cercetat în stare de libertate de lucrătorii postului de poliţie Topraisar pentru furt.

Taguri articol


12