Magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins, ieri după-amiază, propunerea de arestare formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa pe numele lui Răzvan Dumitru Durlea. Bărbatul este acuzat de comiterea a două infracţiuni de furt calificat şi o infracţiune de distrugere. Conform anchetatorilor, bărbatul are un conflict cu administratorul societăţii S.C. R. SRL din Constanţa, pe care l-a ameninţat în nenumărate rânduri. Potrivit oamenilor legii, bărbatul este acuzat că, pe 1 iunie anul trecut, a furat de pe poarta societăţii o plăcuţă cu numele şi obiectul de activitate al firmei, prejudiciul în acest caz fiind estimat la 200 de lei. Ulterior, în luna iulie, Răzvan Dumitru Durlea a pătruns în sediul societăţii, a distrus o imprimantă multifuncţională, după care a furat dintr-un autoturism marca Logan, ce aparţine societăţii, mai multe acte de identitate ale administratorului şi acte ale firmei. Conform unor surse, bărbatul a mai pătruns în sediul societăţii, de unde a luat un laptop, despre care a susţinut că îi aparţine. Conform anchetatorilor, Durlea a ameninţat în trecut o procuroare din Constanţa, iar în 2009 l-a înjurat ca la uşa cortului pe directorul coordonator adjunct al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Cătălin Radu Constantin, într-o scrisoare adresată Protecţiei Consumatorului. Oamenii legii spun că Răzvan Dumitru Durlea este cunoscut ca fiind o persoană recalcitrantă, el fiind căutat de anul trecut, însă în momentul în care a fost găsit de anchetatori a refuzat să se prezinte la poliţie. Procurorii au emis un mandat de aducere pe numele lui, iar miercuri seara, acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. În timpul audierilor la Parchet, bărbatul nu a dorit să declare nimic.