Un tînăr în vîrstă de 23 de ani, din oraşul Murfatlar, a fost prins în flagrant de lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCOO), în timp ce încerca să vîndă droguri în staţiunea Mamaia. Oamenii legii spun că Alexandru George Lupu cerea pentru 22 de grame de haşiş suma de 1.200 de lei. Acţiunea ofiţerilor de la Antidrog a avut loc în zona hotelului “Iaki”. În urma percheziţiei efectuate în autoturismul tînărului, oamenii legii au mai găsit două grame de haşiş, pregătite de Lupu pentru consumul propriu. “Marfa pe care tînărul încerca să o plaseze provine din Maroc şi a fost adusă pe teritoriul ţării noastre din Spania. Continuăm cercetările pentru identificarea şi prinderea altor membri ai reţelei din care acesta făcea parte”, a declarat cms. şef Aurelian Pavel, şeful BCCO Constanţa. Alexandru George Lupu este cercetat, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc. Pentru fapta lui, tînărul riscă între doi şi 15 ani de închisoare.