Hotelierii din staţiunile Costineşti şi Eforie Nord au fost vizitaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de ofiţerii de la Investigarea Fraudelor. În urma acestor acţiuni, oaspeţii-surpriză le-au lăsat gazdelor amenzi în valoare totală de peste 1,2 milioane de lei. Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) spun că la această acţiune au participat ofiţeri specialişti în combaterea infracţiunilor economice din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor, comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi lucrători ai Corpului de Control al Autorităţii Naţionale de Turism. Misiunea oamenilor legii a fost de a verifica modul în care sunt respectate normele legale în domeniul alimentaţiei publice şi limitele de zgomot admise în cluburi şi discoteci. Au fost verificaţi 14 agenţi economici, iar în urma neregulilor descoperite au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.230.000 de lei, precum şi patru avertismente.
NEREGULI Reprezentanţii IGPR spun că sancţiunile au vizat, în principal, lipsa documentelor şi avizelor de clasificare a unităţilor economice verificate, depăşirea nivelului de zgomot admis de normele legale, nerespectarea modului în care sunt depozitate, gestionate şi valorificate deşeurile în aceste unităţi de alimentaţie publică şi lipsa autorizaţiilor, avizelor sau a documentelor referitoare la protecţia mediului. Totodată, ofiţerii constănţeni de la Investigarea Fraudelor au descoperit trei persoane care cazau turişti în mod ilegal. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că Laurenţiu Adrian T., de 38 ani, Daniela S., de 30 ani, Gheorghe R., de 59 ani, toţi din Eforie Nord, administratori ai unor societăţi comerciale, sunt acuzaţi că, în calitate de persoane fizice, realizau activităţi de cazare turişti fără a evidenţia în vreun fel veniturile realizate şi fără a avea depusă la autoritatea fiscală competentă declaraţia estimativă cu privire la veniturile realizate din închirieri în scop turistic. Specialiştii din turism susţin că adevărata faţă a evaziunii se vede în ponderea turismului în Produsul Intern Brut (PIB), respectiv doar 1,9%, adică aproape 6 miliarde de euro. Aceleaşi estimări au cuantificat evaziunea fiscală din acest domeniu la 30% din contribuţii, respectiv 1,8 miliarde de euro.