Doi tineri din localitatea constănţeanu Valu lui Traian s-au ales cu dosare penale după ce au furat. Oamenii legii spun că au fost sesizaţi luni după-amiază, prin serviciul de Urgenţă 112, de către Mihaela Străinelu, de 28 de ani, din Valu lui Traian. Femeia a declarat că, în perioada 25 februarie- 01 martie, persoane necunoscute au pătruns, cu chei potrivite, în interiorul unui imobil situat pe strada Luncii, de unde au furat un laptop. În urma investigaţiilor făcute, oamenii legii i-au identificat pe cei doi suspecţi a fi Ionuţ S., de 16 ani, şi Marius Corduneanu, de 20 de ani, ambii din localitatea Valu lui Traian. Prejudiciul în valoare de 2.500 de lei a fost recuperat şi predat victimei. Pe numele celor doi s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar ei sunt cercetaţi în stare de libertate.