Patru tineri din oraşul Constanţa sînt cercetaţi de lucrătorii Secţiei 4 Poliţie după ce au spart un autoturism parcat pe o stradă din zona Inel II. Oamenii legii spun că Robert Decu, de 20 de ani, Claudiu Ştefan, de 22 de ani, Costin Moga, de 23 de ani, şi Cristian Maxim, de 20 de ani, au furat dintr-un Logan parcat pe strada Bravilor un încărcător de telefon mobil, un adaptor USB, un cablu de alimentare şi un radio CD. După ce au dat lovitura, cei patru s-au urcat într-un autoturism marca Tico şi au demarat în trombă. Ghinionul lor a fost că lucrătorii Secţiei 4 Poliţie au fost alertaţi imediat prin linia unică 112. După primirea apelului, oamenii legii au format mai multe filtre în zona în care s-a săvîrşit infracţiunea şi, după cîteva minute, au oprit în trafic maşina în care se aflau suspecţii. În autoturism, poliţiştii au descoperit, pe lîngă obiectele sustrase din Logan, două bidoane de plastic pline cu benzină şi un furtun cu ajutorul căruia cei patru ar fi furat combustibilul din rezervorul maşinii. Luaţi la întrebări de poliţişti, tinerii au explicat iniţial că au cumpărat obiectele din obor, în cele din urmă recunoscîndu-şi fapta. Prejudiciul, estimat la suma de 1.400 de lei, a fost recuperat în totalitate. Poliţiştii Secţiei 4 au întocmit dosare penale pe numele celor patru suspecţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Aceştia sînt cercetaţi în stare de libertate.