Câteva zeci de sindicalişti din cercetare şi proiectare au protestat, ieri, la Parlament, la Guvern, la Ministerul Educaţiei şi la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), nemulţumiţi de prevederile Legii Educaţiei, în vigoare din 9 februarie, care dezavantajează cercetarea. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Cercetare-Proiectare din România (FSLCP) susţin că situaţia cercetătorilor ştiinţifici şi a personalului din cercetare-proiectare se va agrava în contextul intrării în vigoare a Legii educaţiei şi Ordonanţei nr. 6 din 26 ianuarie 2011, prin care a fost modificată şi completată OG 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică. Preşedintele FSLCPR, Radu Minea, a spus, ieri, că prin aplicarea Legii Educaţiei cercetare este considerată doar cea universitară, astfel că patrimoniul institutelor va intra în patrimoniul universitar. În aceste condiţii, se vor face presiuni asupra institutelor, pentru a nu părea că iniţiativa vine de la universităţi, ci de la institute. \"Se fac presiuni asupra oamenilor, banii nu s-au dat, se afirmă că a crescut bugetul, dar nu se spune pe baza a ce şi, în continuare, cercetătorii sunt desconsideraţi, jigniţi\", a spus Minea. Liderul sindical a precizat că, în aceste condiţii, vor dispărea toate institutele naţionale, pentru că nu mai sunt de interes naţional. El a mai spus că institutele nu vor mai fi acreditate, pentru că aceasta se face numai la universităţi şi astfel apare confuzie. \"Cu ocazia acţiunii sindicale din octombrie 2010 organizate cu sprijinul EUROCADRES şi a sindicatelor belgiene, în faţa sediului Comisiilor Europene, am arătat situaţia dificilă cu care se confruntă lucrătorii din institutele de cercetare ştiintifică şi dezvoltare tehnologică din România, ca urmare a acţiunilor mafiei universitare transpartinice, care a acaparat conducerea domeniului, pregătind şi “acoperirea legală” prin proiectul Legii Educaţiei Naţionale, devenit între timp lege\", a mai spus Minea. Potrivit lui Minea, încălcarea reglementărilor europene, dezinformarea, dirijarea fondurilor europene către clientela universitară \"sunt perfect ilustrate\" atât în Nota de fundamentare a OG 6/2011, cât şi în textul ordonanţei, care urmăreşte \"transpunerea aberaţiilor din Legea Educaţiei Naţionale\". \"Consultarea partenerilor sociali, aplicarea măsurilor europene de stopare a brain-drain prin crearea unor infrastructuri europene performante în noile state membre ale UE, ieşirea din criză prin investiţii în cercetarea ştiinţifică nu sunt «obiectivele» mafiei transpartinice universitare din România, care este interesată doar de crearea cadrului legislativ pentru acapararea patrimoniului institutelor de cercetare şi dirijarea fondurilor europene şi a alocaţiilor bugetare naţionale şi aşa insuficiente pentru domeniu (aproximativ 0,18 la sută din PIB în 2010), către structurile controlate de aceasta\", susţine conducerea federaţiei sindicale.