De la Elizabeth Taylor la Sophia Loren, au existat numeroase feţe ale Cleopatrei. De această dată, însă, egiptologul Sally Ann Ashton a reuşit să recreeze imaginea 3D cea mai apropriată de legendara frumuseţe. Aceasta este creată pe calculator, din imagini regăsite pe artefacte, inclusiv un inel de pe vremea Cleopatrei, datînd de acum 2000 de ani, fiind punctul culminant a muncii de peste un an. Rezultatul este o tînără foarte frumoasă, foarte diferită însă de versiunea occidentală, foarte albă, portretizată de Elizabeth Taylor în filmul “Cleopatra” din 1961. Imaginea reflectă moştenirea greacă a reginei, dar şi rădăcinile egiptene. Familia ei trăia deja de 300 de ani în Egipt cînd a ajuns la putere.
Imaginea reginei contrastează puternic cu alte imagini mai puţin măgulitoare. De exemplu, o monedă de argint o arăta ca avînd fruntea îngustă, bărbie ascuţită, buze subţiri şi nas strîmb, în timp ce amantul său, generalul roman Marc Antoniu, era mult mai arătos. Oricum, înfăţişarea reginei a constituit motiv de dispută de-a lungul timpului. Deşi Shakespeare făcea referire la tinereţea sa, mulţi cred că ea era scundă şi avea dinţii stricaţi.
Născută în Alexandria, în 69 î.H., Cleopatra a ajuns pe tron la 17 ani, ca urmaşă a unei dinastii greceşti ce dominat Egiptul peste 300 de ani. Trei ani mai tîrziu l-a sedus pe Cezar, cu care a făcut şi un copil. După asasinarea lui Cezar, l-a curtat pe Marc Antoniu, înainte de a se sinucide.