În urmă cu trei zile, primul tir cu ajutoare pentru sinistraţii din Galaţi pleca de la Pavilionul Expoziţional Constanţa, cu destinaţia comuna Costache Negri. Locuitorii judeţului Constanţa au răspuns imediat solicitării autorităţilor locale constănţene şi au donat câte ceva pentru semenii lor din Galaţi, loviţi de viitura din urmă cu două săptămâni. Haine, alimente neperisabile, apă, ulei, zahăr, făină, dar şi materiale de construcţii au fost deja trimise către locuitorii din Costache Negri, una dintre comunele afectate grav de inundaţii. Ieri, un alt tir cu ajutoare a plecat spre Galaţi. Destinaţia ajutoarelor va fi stabilită de reprezentanţii Consiliului Judeţean Galaţi. Cel de-al doilea tir a fost încărcat cu hainele donate de constănţeni, dar şi cu 9,5 tone de cereale donate de primarii şi fermierii din judeţ. „Mai mulţi primari şi agenţi economici, dar şi persoane ne-au solicitat informaţii despre locaţiile unde pot duce cerealele pe care vor să le doneze sinistraţilor din Galaţi. Ei au considerat că anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, au avut o producţie foarte bună în judeţul Constanţa şi, în semn de mulţumire, au decis să doneze o parte din producţie pentru cei care au cu adevărat nevoie de ajutor în aceste momente dificile. Le-am transmis tuturor că pot duce cerealele la sediul primăriei din fiecare comună sau la unul dintre centrele înfiinţate de Consiliul Judeţean Constanţa, urmând ca, apoi, toate donaţiile să fie aduse la Pavilionul Expoziţional, încărcate şi trimise sinistraţilor”, a declarat vicepreşedintele CJC Cristian Darie.