Ieri, în cadrul unei întrevederi cu oficialii americani aflaţi în vizită în România, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, le-a cerut membrilor Comitetului pentru Relaţii Externe din Senatul SUA, John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy, sprijin pentru creşterea prezenţei Statelor Unite şi a NATO, pe termen lung, în spaţiul carpato-danubiano-pontic şi un accent mai pronunţat în politica externă a SUA asupra regiunii Mării Negre. Potrivit unui comunicat, această cerere se bazează pe „relevanţa politică a Parteneriatului strategic dintre România şi SUA asupra securităţii în plan regional şi locul important pe care România îl ocupă pe flancul estic al NATO în actualul context regional de securitate”. Şi preşedintele Camerei Deputaţilor a avut o întrevedere cu cei trei senatori, cu care a discutat subiectele legate de parteneriatul stategic cu România şi evoluţia situaţiei din vecinătatea estică, respectiv din Ucraina şi Republica Moldova. Cu acest prilej, Zgonea a subliniat şi necesitatea accelerării procesului de ridicare a vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Statele Unite, deoarece „România a respectat toate angajamentele militare şi rolul de partener strategic al SUA în regiune”.