Ceremonia de sanctificare a papilor Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, două dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii Catolice, a început, cu puţin timp în urmă, în piaţa Sf. Petru din Vatican. Astfel, 150 de cardinali, 1.000 de episcopi şi 6.000 de preoţi din lumea întreagă asistă la mesa în aer liber, în faţa celebrei bazilici din Vatican. Ceremonia a debutat prin cântece religioase, iar papa Francisc a ajuns pe pavajul din faţa bazilicii puţin după ora 08.00 GMT. Potrivit presei internaţionale, credincioşii sosiţi la Vatican cu această ocazie ar putea constitui cea mai mare mulţime de oameni din capitala statului papal de la funeraliile papei polonez din 2005. Aflat de 13 luni în fruntea Bisericii Catolice care numără 1,2 miliarde de credincioşi, papa Francisc, se bucură de aceeaşi popularitate ca Ioan Paul al II-lea. O premieră absolută în istoria Bisericii Catolice o reprezintă faptul că această dublă canonizare va avea loc în prezenţa a doi papi - papa Francisc şi predecesorul său, Benedict al XVI-lea. În total, între 800.000 şi 1 milion de participanţi sunt aşteptaţi la Vatican şi în întreaga Romă, unde au fost instalate ecrane uriaşe pentru a permite pelerinilor să asiste - în 3D - la un spectacol fără precedent.