Ceremonie surpriză pentru aerobicii constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După medaliile câștigate la CM din Coreea de Sud

Ceremonie surpriză pentru aerobicii constănțeni

Sport 22 Iunie 2016 / 16:20 2474 accesări

Scurta festivitatea de premiere oficiată la Facultatea de Educație Fizică și Sport i-a emoționat pe cei trei medaliați de la CM de gimnastică aerobică, Oana Corina Constantin, Bianca Maria Gorgovan și Dacian Barna

Oana Corina Constantin, Bianca Maria Gorgovan și Dacian Barna și-au pus la gât medaliile cucerite la Incheon

Oana Corina Constantin, Bianca Maria Gorgovan și Dacian Barna și-au pus la gât medaliile cucerite la Incheon

Oana Corina Constantin a cucerit pentru prima oară titlul de campioană mondială la individual

Oana Corina Constantin a cucerit pentru prima oară titlul de campioană mondială la individual

Bianca Maria Gorgovan a obținut două medalii la a doua sa participare la un Campionat Mondial

Bianca Maria Gorgovan a obținut două medalii la a doua sa participare la un Campionat Mondial

Dublu medaliat la Incheon, Dacian Barna a fost aproape de medalie și în proba de păerechi mixt

Dublu medaliat la Incheon, Dacian Barna a fost aproape de medalie și în proba de păerechi mixt

Directorul general al CS Farul, Ilie Floroiu, a primit o cupă din partea Facultății de Educație Fizică și Sport

Directorul general al CS Farul, Ilie Floroiu, a primit o cupă din partea Facultății de Educație Fizică și Sport

Trei dintre autorii performanțelor obținute la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Incheon (Coreea de Sud) au avut parte miercuri dimineața de o surpriză plăcută. Chemați la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, ai cărei studenți sunt, Oana Corina Constantin, Bianca Maria Gorgovan și Dacian Barna au fost întâmpinați de rectorul Universității „Ovidius”, Sorin Rugină, de decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Mirela Damian, de directorul general al CS Farul, Ilie Floroiu, și de colegi, în cadrul unei ceremonii pregătite pentru a-i felicita pentru rezultatele înregistrate.

Cei trei sportivi au primit plachete și buchete de flori și au mărturisit că sunt foarte emoționați de primirea făcută. „A fost foarte greu, mai ales că așteptam acest rezultat de multă vreme. Mi-am dorit să câștig titlul mondial și în urmă cu doi ani, dar atunci a fost doar argint. M-am bucurat pentru acea performanță, dar am simțit un gol în stomac, așa că m-am luptat foarte mult în acești doi ani pentru a realiza acest obiectiv. Față de calificări mi-am menținut dificultatea exercițiului în finală, dar am dat mai mult pe partea artisitcă, am fost mai atentă pe partea de execuție și am încercat să comunic mai mult cu arbitrii și cu publicul. Acest Campionat Mondial a fost mult mai greu decât precedentele, iar principala mea contracandidată a fost o chinezoaică. De altfel, m-a învins în calificări, dar în finală eu am venit pe primul loc. Pe echipe, deși am câștigat de multe ori medalia de aur, de această dată a fost un schimb de generații, așa că suntem mulțumiți de argint. A fost un concurs foarte bun, fără ratări”, a spus proaspăta campioană mondială la individual și medaliată cu argint în proba pe echipe, Oana Corina Constantin.

„Sunt foarte bucuroasă pentru rezultate obținute, mai ales că acest Campionat Mondial a fost mult mai greu decât în urmă cu doi ani. Nivelul, în special la echipele asiatice, este mult mai ridicat și se vede un progres fantastic”, a adăugat Bianca Maria Gorgovan, medaliată cu argint în proba pe echipe și cu bronz în cea de grup. „Ne-am pregătit pentru acest Campionat Mondial încă din luna ianuarie, am făcut antrenamente tari și în stagiul din Poiana Brașov și de la București, dar a ieșit bine. Mi-aș fi dorit o medalie și la perechi mixt, unde am fost la doar o zecime de bronz. Ne vom antrena și mai mult, pentru că suntem deja sus și, cine știe, poate devenim campioni europeni. La individual, am spus pas pentru moment, pentru că avem un sportiv foarte bun, Gabi Bocșer, și m-am axat pe perechi, trio și grup”, a completat Dacian Barna, medaliat cu argint în proba pe echipe și bronz în cea de grup.

Citește și:

Bronz pentru România în proba de grup

Oana Corina Constantin, campioană în proba individuală

12