Cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, Forţele Navale Române participă joi, 24 ianuarie, la ceremoniile organizate, conform următorului program: la Constanța, de la ora 11.00, în Piața Ovidiu; la Mangalia, de la ora 10.55, la ...
Forțele Navale Române vor participa, în perioada 21-22 decembrie, la ceremonii militare și religioase, organizate în patru orașe din țară, la monumentele închinate eroilor martiri căzuți pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989, astfel: București, vineri, 21 decembrie, la ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost invitat la Paris pentru a lua parte la ceremoniile prilejuite de cea de-a o suta aniversare de la încheierea Primului Război Mondial, informează agenţia de ştiri Tass, citând surse din cadrul Administraţiei franceze. Emmanuel Macron, preşedintele ...
Militarii din Forţele Navale Române vor participa marți 26 iunie, la ceremoniile militare şi religioase ce vor avea loc cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional, în garnizoanele de marină. Astfel, la Constanţa, ceremoniile vor începe de la ora 10.00, la Comandamentul Flotei, pe ...
Militarii Forţelor Navale Române participă, în perioada 16-17 mai, la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Eroilor în garnizoanele Bucureşti, Constanţa, Brăila, Tulcea şi Babadag. La Bucureşti, marinarii vor fi prezenți joi, 17 mai, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc ...
Unul dintre principalii lideri ai budismului tibetan, contestat de o parte dintre adepți, a abandonat brusc viața monahală după ce s-a căsătorit cu o prietenă din copilărie în India, au anunțat joi serviciile sale. Thaye Dorje, de 33 de ani, a fost desemnat încă din copilărie drept ...
Cel puțin 160 de persoane au murit în ultimele trei luni, în urma confruntărilor dintre Armată și grupările etnice armate din provincia din nordul statului Myanmar, Shan, a declarat un oficial al Armatei, citat de AFP. Peste 20.000 de oameni au fost dislocați de la începutul conflictului dintre ...
Academia de la Hollywood a început deja instalarea covorului roșu pe care vor defila duminică unele dintre cele mai mari celebrități din lume și care va fi prevăzut cu această ocazie cu o copertină specială pentru a opri ploaia, care se așteaptă să cadă cu prilejul celei de-a 89-a ediții a ...
Sărbătorim cu toţii, joi, Ziua Naţională a României, o zi împărţită între celebrarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi comemorarea eroilor care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului. În urmă cu 97 de ani, pe 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, peste 100.000 de români ...
Comisia care i-a acordat lui Bob Dylan premiul Nobel pentru Literatură a anunțat sâmbătă că nu depinde decât de laureat dacă va participa sau nu la ceremonia de înmânare a prestigiosului premiu, ce se va desfășura la 10 decembrie, la Stockholm, conform Reuters. Dylan, a cărui ...
Anul acesta, trei cercetători britanici sunt laureații Premiului Nobel pentru Fizică, după ce, luni, seria Nobelurilor a fost deschisă de un japonez, care și-a adjudecat premiul pentru Medicină. David Thouless, Duncan Haldane şi Michael Kosterlitz au făcut descoperiri teoretice în domeniul tranziţiilor ...
Aflat în Uganda, pentru a participa la ceremonia organizată cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la operațiunea Entebbe, în urma căreia forțele speciale israeliene au fost recunoscute internațional în rândul celor mai bune trupe de comando din lume, Benjamin Netanyahu a fost vizitat ...
Joi, 9 iunie, de Ziua Eroilor, în multe garnizoane din țară, dar și la Baza Militară din Kandahar vor avea loc ceremonii militare și religioase, în semn de recunoștință pentru eroii români care au pierit în Primul Război Mondial, anunță Ministerul Apărării Naționale ...
Preşedintele francez, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, au participat la ceremoniile de comemorare a 100 de ani de la Bătălia de la Verdun, considerată una dintre cele mai lungi lupte din timpul Primului Război Mondial, în care au murit circa 700.000 de persoane. Sute de mii de ...
Președintele Franței, Francois Hollande, a deschis marți seria ceremoniilor de comemorare a victimelor atentatelor din ianuarie 2015 din Paris, dezvelind cu această ocazie o placă în memoria celor uciși în atacul comis în redacția săptămânalului satiric Charlie Hebdo, soldat cu 11 ...