Osetia de Sud, o republică georgiană separatistă, a comemorat, în noaptea de sâmbătă spre duminică declanşarea războiului cu Georgia din 2008, cu lumânări şi un recviem, au anunţat agenţiile ruse. Peste 1.000 de locuitori din Osetia de Sud s-au reunit în piaţa centrală din Ţhinvali, la ora locală 23.35, ora la care a început ofensiva georgiană împotriva oraşului. Imagini de arhivă din timpul războiului, precum şi cele ale concertului dirijat de celebrul şef de orchestră rus Valeri Gherghiev din august 2008, în faţa clădirilor distruse ale Guvernului şi Parlamentului, au fost difuzate pe un ecran mare. „Se spune că timpul vindecă rănile, dar nimeni şi nimic nu poate vindeca durerea din inimile poporului nostru”, a declarat preşedintele oset Eduard Kokoiti, în cadrul unei ceremonii de comemorare. Ulterior, a început un concert în memoria victimelor ofensivei georgiene, cu participarea unor muzicieni veniţi din Osetia de Nord şi Moscova. Slujba în memoria victimelor era prevăzută în piaţa centrală din Ţhinvali, în cadrul ceremoniei care s-a încheiat la ora locală 06.00. Comemorările au continuat ieri în diverse părţi din oraş.
Preşedintele rus a efectuat o vizită-surpriză, duminică, în republica separatistă georgiană Abhazia, la doi ani după războiul din august 2008 dintre Rusia şi Georgia. Dmitri Medvedev s-a întâlnit cu liderul abhaz Serghei Bagapş înainte de a merge pe malul mării, la Suhumi, capitala acestei provincii rebele, care, după destrămarea URSS, s-a autoproclamat stat independent în urma unui conflict soldat cu câteva mii de morţi, între 1992 şi 1993. Vizita liderului de la Kremlin are loc într-un moment simbolic, la împlinirea a doi ani de la declanşarea conflictului ruso-georgian din vara lui 2008.
Georgia a declanşat o ofensivă în noaptea de 7 spre 8 august pentru a prelua controlul asupra Osetiei de Sud, o altă regiune separatistă georgiană. Rusia a ripostat printr-o operaţiune militară de anvergură. Războiul a durat cinci zile şi a fost urmat de recunoaşterea de către autorităţile de la Moscova, la 26 august 2008, a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei.