23 Noiembrie 2024, 16:27
Primăria Eforie a depus, ieri, cererea de primă tragere pentru implementarea programului „Casa Verde” la Grupul Şcolar „Carmen Sylva”, care va consta în realizarea proiectului tehnic şi acordarea primei tranşe a banilor. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Eforie, Cecilia Creţu, a declarat că Primăria va primi de la Administraţia Fondului pentru Mediu aprox. 50.000 de lei, iar restul de bani, până la 915.072 lei, se va acorda după finalizarea procedurii de execuţie a proiectului, în jurul datei de 15 iulie. Deocamdată au fost montate cinci pompe geotermale la Grupul Şcolar „Carmen Sylva”. „Montarea pompelor geotermale va reduce costurile la încălzire cu 50%”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Eforie.