Cererea de credite va avea un trend pozitiv în ultimul trimestru, dar avansul va fi mic, în condiţiile în care lumea este încă sub şoc, dar există „semne bune” că o revenire mai hotărîtă a cererii va avea loc în mai 2010, a declarat, ieri, directorul de reţea şi vînzări al OTP Bank, Gabriel Creţu. „Cererea de credit va avea un trend pozitiv în ultimul trimestru din 2009, dar cu o pantă foarte mică. Cred că lumea este încă sub şoc şi că, asta e valabil atît pentru IMM-uri, cît şi pentru persoane fizice, lumea a început să se gîndească de două ori înainte de a lua un credit. Clienţii şi-au dat seama că este foarte greu să îl rambursezi”, a declarat Creţu. El a explicat că unii oameni au fost afectaţi de criză, fie prin reducerea veniturilor, fie au rămas fără loc de muncă. „Ca să treacă acest efect şi să reapară curajul investiţional trebuie timp. În plus, revenirea acestui curaj nu este ajutată de contextul economic, pentru că încă există turbulenţe. Anticipăm o revenire mai hotărîtă a cererii în luna mai, în condiţiile în care există un trend pozitiv, sînt semne bune”, a afirmat oficialul OTP Bank. El a adăugat că, în prezent, există o lipsă de îndrăzneală, de exemplu de a schimba o locuinţă cu două camere cu una cu trei camere sau de a gaja cu propria locuinţă pentru a pune în aplicare o idee pentru o afacere. „Mai există şi un factor. Se numeşte sportul trasului în groapă, respectiv clienţii care se duc la vale şi trag după ei în mod voit şi pe ceilalţi clienţi. Mai exact, oamenii, chiar dacă au şanse să plătească datoriile pe care le au, nu o mai fac, iar pe ultima sută de metri, cînd este clar că business-ul respectiv se va încheia şi mai au încă un capital de încredere, speculează pentru a-şi crea în mod voit nişte resurse, pe care, bineînţeles, le pun la adăpost”, a explicat Creţu.
Creditele de consum, demult la „naftalină”
Totodată, Creţu a atras atenţia în privinţa riscurilor care pot fi generate de creditele de consum, adică cele fără garanţii. „Credite de consum nu mai dăm demult, cu excepţia clienţilor care au un istoric cu noi, adică au un card de salariu la bancă, un credit ipotecar cu noi sau au un comportament bun şi punct. Nu mai acordăm la orice client pentru că există un comportament al oamenilor, inclusiv al românilor, de a apela la aceste împrumuturi pentru a plăti ratele la altele. Efectul este devastator la scadenţă, deoarece costurile la creditele de consum sînt mai mari şi îngroapă definitiv clientul”, a mai spus Creţu. Pe de altă parte, directorul de Trezorerie al OTP Bank România, Radu Petrea, este „optimist” în ceea ce priveşte evoluţia cursului de schimb în 2010. „Anticipez că, la finele anului, cursul de schimb se va plasa în intervalul 4,19 - 4,28 lei/euro. În ceea ce priveşte anul viitor, eu sînt optimist şi cred că, eventual, cursul se va plasa tot în această zonă, poate chiar un pic mai jos”, a spus Petrea.