Eliberarea lui Gigi Becali şi a celorlalte patru persoane arestate în primă instanţă pentru sechestrarea unor presupuşi hoţi va fi judecată astăzi, de Tribunalul Bucureşti. Omul de afaceri Gigi Becali a fost arestat, vineri dimineaţă, pentru 29 de zile, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală, care au admis cererea procurorilor în acest sens. Alături de Becali au mai fost arestaţi Cătălin Smărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu. Instanţa a dispus ca toţi cei cinci să stea în arest 29 de zile. În cazul lui Marius Petrinel Geavela, instanţa a decis să nu ia măsura arestării preventive, interzicîndu-i însă acestuia să părăsească ţara. Avocaţii celor arestaţi au declarat pe loc recurs, care se va judeca la Tribunalul Capitalei, instanţă care va decide definitiv dacă Becali va fi cercetat în stare de arest. Judecătoria sectorului 1 susţine că organele judiciare sînt singurele abilitate să efectueze cercetări pentru aflarea adevărului, iar neacceptarea acestui principiu ar însemna pentru toţi cetăţenii că au posibilitatea de a-şi face singuri dreptate, prin sancţionarea unei fapte ilicite prin comiterea unei alte fapte ilicite. Tinel Nicolae, Constantin Stan şi Ştefan Mărgean au fost sechestraţi la comanda lui Becali, după o urmărire de maşini, apoi duşi în Pipera. Tinel Nicolae a fost împuşcat în picior, bătut crunt şi băgat în portbagajul unui BMW X5. Instanţa susţine că Becali \"poate mai mult ca ceilalţi inculpaţi era dator să se manifeste într-o conduită care să nu contravină regulilor de convieţuire socială\".