Cererea de reducere a pedepsei lui Năstase, respinsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tribunalul Bucureşti

Cererea de reducere a pedepsei lui Năstase, respinsă

Politică 04 Octombrie 2012 / 00:00 349 accesări

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, ieri, cererea fostului prim-ministru Adrian Năstase de reducere din pedeapsă a celor şapte zile petrecute la Spitalul Floreasca. Decizia nu este definitivă. Avocatul fostului prim-ministru a susţinut în sala de judecată că pe toată perioada în care a fost internat în spital, acesta se afla în exercitarea mandatului, fiind păzit în permanenţă de doi poliţişti de la serviciul urmăriri. La rândul său, procurorul a susţinut că din actele depuse la dosar rezultă clar că punerea în aplicare a condamnării a început din 26 iunie şi că incidentul s-a petrecut înaintea acestei date. Adrian Năstase a declarat în faţa instanţei că are 730 de zile de executat, arătând că a primit o astfel de pedeapsă pentru “nişte afişe şi pliante”. În final, Adrian Năstase a arătat că totul ţine de o chestiune de principiu şi că cele şapte zile reprezintă mai puţin de 1% din perioada pe care o are de executat. (R.N.)



12