Tribunalul Constanţa a respins, ieri, recursurile declarate de Titi Zlate, de 17 ani, din Valu lui Traian, şi Ion Suraj, de 34 ani, din Constanţa, împotriva hotărârii Judecătoriei Constanţa de a nu le admite cererile de eliberare provizorie sub control judiciar. Cei doi au susţinut că sunt nevinovaţi şi, dacă ar fi lăsaţi în libertate, ar putea demonstra mai uşor că nu ei au comis furturile din locuinţe de care sunt acuzaţi. Zlate şi Suraj rămâan stfel după gratii, alături de complicele lor, Doru Comăncianu, de 43 de ani, din Valu lui Traian. Conform anchetatorilor, în noaptea de 18 spre 19 august, în jurul orei 01.00, s-a primit un apel la 112 care anunţa că trei persoane au intrat, sărind gardul, în curtea unei case de pe strada Semănătorului, din Valu lui Traian, imobil nelocuit în prezent. În momentul în care oamenii legii înconjurau vila semnalată a fi jefuită, unul dintre hoţi, aflat în mansarda casei, a ieşit pe fereastă şi a încercat să fugă. Şeful interimar al Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa, cms. Ion Chiru, aflat în misiune, a tras două focuri de armă în plan vertical, iar suspectul s-a oprit. În interiorul vilei au fost găsiţi alţi doi bărbaţi care cotrobăiau prin dulapuri. Într-una dintre camerele vilei, pe un pat, poliţiştii au găsit, strânse într-o pătură, mai multe haine. Comăncianu, Zlate şi Suraj au fost duşi la sediul Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa pentru audieri. Într-un buzunar de-al lui Zlate, poliţiştii au găsit un ciorap din bumbac pe care acesta a declarat că l-a folosit în momentul în care a intrat forţat în imobil şi când aduna lucruri din vilă pentru a nu lăsa amprente. În timpul audierilor, cei trei suspecţi au recunoscut că au intrat în imobil pentru a fura.