Ministrul pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, a anunţat ieri că, de la 1 iulie, România nu mai trimite Comisiei Europene (CE) cereri de rambursare pentru patru programe operaţionale. El spune că Executivul comunitar va analiza dacă autorităţile române au respectat condiţiile asumate la finele anului trecut. Cele patru programe operaţionale pentru care nu mai sunt trimise cereri de rambursare sunt legate de sectorul regional, de mediu, de transport şi de competitivitate. Oficialii CE vor iniţia, în perioada 5-17 iulie, misiuni de audit pentru cele patru programe. \"Acum evaluăm îndeplinirea condiţiilor, vor fi discuţii extinse cu oficialii europeni, iar pe urmă se va decide ce se întâmplă cu aceste programe. Decizia se va referi inclusiv la corecţiile financiare preventive, respectiv dacă aceste corecţii vor fi înlăturate complet sau doar parţial. Acum, niciun program operaţional nu este suspendat, în următoarele săptămâni va fi stabilit dacă se va întâmpla acest lucru\", a spus Orban. El a arătat în acelaşi timp că nu poate estima la acest moment durata procesului de evaluare a modului de îndeplinire a condiţiilor pentru cele patru programe şi de adoptare a unei decizii. (M.D.)