Cererile de anulare a alegerilor, respinse

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără dovezi de fraudă

Cererile de anulare a alegerilor, respinse

Politică 06 Noiembrie 2014 / 00:00 544 accesări

Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a anunțat, ieri, că au fost respinse, cu unanimitate de voturi, toate cele 12 contestaţii în care se solicita anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, fiind reclamat modul în care s-a desfăşurat scrutinul la secţiile de votare din străinătate. CCR a decis că toate contestaţiile formulate de Gheorghe Funar, care a candidat ca independent la alegerile prezidenţiale, Ștefan Stan, președinte al Partidului pentru Reconstrucția României, precum şi cererea de anulare a alegerilor trimisă de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și pentru o Societate Mai Bună, Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, Fundația Speranța în Democrație, Pace și Sănătatea Lumii și Federația Civică ”Solidaritatea Democratică”, împreună cu membrii fondatori, nu se susțin cu dovezi. Legea spune că pot face astfel de contestaţii numai cei care au candidat în alegeri sau partidele care au propus candidaţi, însă Zegrean a arătat că au fost analizate toate sesizările care au ajuns la CCR, cele mai multe fiind ”transmise pe net”. Curtea Constituţională ar fi putut anula alegerile doar în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor ar fi avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin.



12