Cererile pentru eliberarea cazierului se vor putea depune la orice unitate de poliţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect

Cererile pentru eliberarea cazierului se vor putea depune la orice unitate de poliţie

Justiție 15 Iunie 2012 / 00:00 573 accesări

Cererile pentru eliberarea cazierului judiciar vor putea fi depuse la orice unitate de poliţie desemnată să emită astfel de documente, eliminându-se astfel obligativitatea adresării la secţia de la locul de naştere, domiciliu sau reşedinţă, potrivit unui proiect de lege elaborat de MAI. Prevederea este inclusă într-un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul a fost lansat în dezbatere publică de MAI, ieri, propunerile fiind aşteptate timp de 10 zile. Potrivit iniţiatorilor proiectului, cadrul juridic actual limitează obţinerea documentului prin obligativitatea depunerii cererii numai la locul de naştere sau domiciliu. Din acest motiv, proiectul prevede că, pentru eliberarea documentului, \"cererea-tip, cu datele cu caracter personal completate şi motivată, se depune de către persoana fizică personal ori prin împuternicit, la una din unităţile de poliţie desemnate să elibereze certificate de cazier judiciar\". Prin acelaşi proiect se stabileşte termenul de 5 ani la expirarea căruia persoana fizică înscrisă în cazierul judiciar cu sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii stabilite conform Codului penal se scoate din evidenţă. Propunerea se coroborează cu prevederile art. 126 alin. (1) şi (3) Cod penal, privind prescripţia sancţiunilor cu caracter administrativ, în prezent această reglementare nefiind prevăzută în legea-cadru, după cum se precizează în expunerea de motive. Potrivit aceluiaşi proiect, la categoria informaţiilor care nu se înscriu în cazierul judiciar, au fost adăugate \"datele referitoare la persoanele faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sau faţă de care a fost luată una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală\". Prin excepţie de la această prevedere, în situaţia în care certificatul de cazier judiciar este eliberat în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, potrivit dispoziţiilor art. 1582 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în certificatul de cazier judiciar se înscriu şi date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, se menţionează în proiect. O altă modificare este operată la articolul potrivit căruia \"în certificatul de cazier judiciar se înscriu sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive\", care ar urma să fie completat după cum urmează: \"În certificatul de cazier judiciar se înscriu sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive care produc efecte juridice\". Prin acelaşi proiect se propune, la articolul privind înscrierea în cazierul judiciar, înlocuirea a expresiei \"datelor de stare civilă pentru persoanele fizice\" cu \"datelor cu caracter personal pentru persoanele fizice\". Propunerea are la bază, conform expunerii de motive, Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, precum şi Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă care stipulează 3 la art. 1 că \"actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeşte naşterea, căsătoria sau decesul unei persoane\". \"Legea (în vigoare - n.r.) are lacune în privinţa protejării datelor cu caracter personal\", se arată în expunerea de motive.



12